Îndepărtarea

Treptat, încep să mă îndepărtez de oameni. Mi se par plictisitori. Nu-mi spun nimic nou. Poate că mă aflu într-o perioadă a vieții în care-mi neg toate valorile. Mi s-a spus că sunt o nihilistă. Sorin P. mi-a zis că m-am schimbat foarte mult. Lucrul acesta se întâmpla la ieșirea din facultate. Aștept finalul. Mai sunt sașe săptămâni și s-au terminat toate. Definitiv. Anii nu se mai pot întoarce. Dar de ce să se mai întoarcă? E trist că nu am putut avea nici un fel de plăceri. Între patru pereți groși îmi aștept sentința. E ca într-un cavou. Peste tot: jaluzele groase, funii învechite și roase. Un întuneric beznă. Frig, frică, greață, fobii, spasme, dureri, spaime. O viață ratată aș putea urla acum. Pentru câte secunde oare? Sper doar să nu rămână pentru tot restul clipelor care mi-au mai rămas. Singurătatea nu mă mai sperie. Mi-e prietenă. A ajuns, să-mi fie după ani de chinuri, nopți nedormite, frisoane, urlete, țipete... O fi pasul spre maturitate? Simt că mă transform mereu. Sunt foarte greu de înțeles, pentru simplul fapt că ceilalți nu mă cunosc cum ar trebui. E atâta înșelătorie și prefăcătorie în sufletele celor din jurul meu. E atâta nepăsare… Eu una îmi sunt doar o amică, care când se urăște, când plânge, când râde, când e depresivă… Nu am curajul să uit nimic. Nu știu nici să negociez și nici să cer. Unicul lucru pe care știu să-l fac este să scriu despre tine, în fiecare rând. Sper că odată să poți simți și tu ce simt eu. Îmi pierd doar mințile când sunt sigură că o să dispară Dumnezeul meu în chip de om și că o să fiu obligată să-mi trăiesc viața cu apostolii sau cu sfinții care sunt atât de departe de mine și de Cel de Sus. Să schimb oamenii, nu pot, dar am măcar curajul să-i modelez. Să le dau formele care mie îmi plac. Atâta lucru mi-ar ajunge și poate că nici nu-mi doresc atât de multe. Doar să fiu lăsată în pace să-mi pot urma drumul pe care mi l-am propus cu atâta timp în urmă. De ce nu am nevoie de nimeni? Pentru că sunt sătulă de: răbufniri, țipete, istericale, cretini maniaci, care susțin că vor să mă scoată la mal, deși ei nu simt aceleași trăiri ca și mine. Încă nu m-am înecat și simt că lucrul acesta n-o să se întâmple. E mult prea devreme. Am trecut prin atâtea umilințe, încât nu mai mi-e frică, așa ca la început. Nu mai mi-e teamă deloc. Salvarea stă numai în Cel de Sus? Îți cer ajutor ca să nu mai cad pradă disperării și deznădejdii. Acum totul stă numai în puterea ta.