Poezie
versuri
2 min lectură·
Mediu
S-a întomnat cuminte,
cu rouă,
cu mere coapte,
în frăgezimea intimă a porumbeilor,
atăt de adănc,
încăt încep să se mucegăiască din interior
în culori de visină putredă.
***
Se preling vopseluri pe icoane,
candela îsi întoarce flacăra în sine
cu pălpăiri lacome de aer,
picură cu tămăie în văzduh –
cupolă plată, asexuală.
Denconcertată în piatra propriei cărni,
pe treapta de altar verzuie
ultima mireasă si-a aruncat buchetul.
***
Freamătă prelungul chin
Nări tinere, frenetice,
descătusate în viscol.
în pădure,
vănătoare la lumina tortelor.
***
Din cub frecat
duh nu se arată
crăpat pe muchii
curg raze călcate în picioare de cai nebuni.
Petale zgrumturoase
au căzut pe covorul roz.
Experimentul s-a terminat.
Sala e goală.
***
Din lipsa oricărei stări
iedera a făcut
din lipsă o stare
cărcei vineti de frig
catără de milenii vechiul turn.
Tărăre ipotetică, mentală
a virgulei tocite în sine.
***
Sân flasc de Madonnă
palid ca si chipul
ciudat, nemachiat
mucegăieste pe un colt de icoană.
Hainele împăratului
sunt în schimb
cu adevărat frumoase.
***
Rosul e crud
doar prin nepăsare
implacabilă justitia icoanelor
exclude invizibilul.
***
Crăpat în dreptul retinei
ochiul rotunjeste prin gheată
uimit sub coastele 4 si 5.
***
“ 25 “ răsună între creieri
ca un pistol de aramă
fractariile verzui
se multiplică vulgar
urăm lumina
ce violează tratatul cineticii.
***
S-au pierdut palate si diamante,
au pierit păsări si valuri
norul a astupat soarele
si a împietrit ciresele verzi,
de-abia iesite din floare.
si-a rupt ploaia sănul de la gura izvorului
fum verde si înnecăcios în branhii
fuge peste cămpii de pămănt nearat
sucul împietrit de anemone
în pădure a amutit pănă si mirosul de conuri
s-au inhibat impulsurile de supravietuire
efemeridele.
013176
0
ai tu cateva imagini pleonastice, cred ca icoanele si pietrele, insa nu am sa te iau la purecat acum.
bravos!
am sa-ti citesc acum jurnalele androgine