Poezie
Scăpare...
1 min lectură·
Mediu
Scăpare...
Prin inima nopții alerg ca o ciută
Vânată de fiare cu colți ce sfâșie,
Prin carne-asudată, tendoane și oase!
M-avânt ca și marea de vânturi bătută
În maluri de stâncă - o neagră stihie
În iernile aspre și dure, geroase …
Alerg, dar încotro mă poartă cărarea?
Ce lațuri s-ascund prin frunze și fum,
Când lacomii ochi și-ncearcă cătarea
Și vor ca o pradă să cadă în drum.
Și vântul sălbatic l-întrec în năvală,
Dar fiara din codru m-adulmecă-n zbor
Și-i simt răsuflarea, în ceafă, fierbinte!
Asupra cărării m-aștern cu rafală,
Iar tâmpla-mi zvâcnește de sânge-n cuptor
Ș-urechea se umple de scrâșnet de dinte!
Da'n față-mi se-nalță mișelnica stâncă!
Iar trupul se-nmoaie în sânge topit…
De-odata zvâcnește-n prăpastie-adâncă
Ș-acolo se-oprește pe veci adormit.
00961
0