Poezie
Doar a plouat
2 min lectură·
Mediu
Doar a plouat…!
Fiule! Să știi c-atucea când te cerți
Cineva din ceruri plânge,
Dar atuncea când tu ierți
Ura din tine se frânge.
Astfel, vorbi bland mămica
Inainte de-a pleca,
Dar am zis eu: Nu-I nimica
Mă descurc eu și așa.
Și plecând eu către baltă
Printre scunzii stejărei,
Inima în piept îmi saltă:
Peștii-acuma sunt ai mei.
Numai c-ajungâd acolo
Locul mi-era ocupat
Mă gândi: ,,N-o fi Apolo
Cu un șut, l-am carambat”
Și-ncepu apoi o ceartă
Cum nici nu m-am așteptat,
Omul a căzut în baltă,
Dar, la urmă, a plecat.
Însă când am rămas singur,
Stând cu cizmele-n picioare
Am simțit, încet un picur
Cum îmi cade pe spinare.
Și-apoi doi, și trei, și sute
M-au udat pe-ndestulat,
Ca în zilele trecute,
Când cu apă m-am jucat.
Și-atunci mi-a venit în minte
Ce mămica mea mi-a spus:
,,Când tu nu mai ești cuminte,
Plânge cineva de sus…”
M-am speriat. E-adevărat?
Dumnezeu s-a întristat?
Dar eu numai m-am certat,
Omul mai mult a gafat.
Și-apoi, chiar de s-antristat
Nu trebuia să plângă așa,
Omul poate m-a iertat
Nu-i greșala așa grea.
Și plecând eu către sat
Ce să vezi?
Am fost pozat
Când trecam printre livezi.
Dumnezeu, El m-a pozat,
Pesemne, când m-am certat,
Numai blițul a-ntârziat
Sau…el merge numa-n sat.
Și mergând eu înainte
Foarte trist și apăsat,
N-am știut multe cuvinte
Dar cam așa m-am rugat:
,,Imima mea mi se frânge,
Și sunt tare apăsat,
Doamne, te rog,nu mai plânge,
Și uită că m-ai pozat.
Și-ajungâd acas’ la mama
Povestind ce s-antâmplat,
Ea mi-a zis luâdu-mi palma:
Fiule, doar a plouat!
001.071
0