Poezie
Epidemie de pleoape
1 min lectură·
Mediu
am urcat gâfâind aleea cu nume de clișeu, am urmărit
ca Hensel și Gretel picăturile de sânge
grupate pe jos în tablouri abstracte până am dat de
monumentul funerar, înalt și gri, monumentul tușind cronic cenușă de oameni
am urcat gâfâind 99 de ani, într-o lume
în care oamenii nu mai vorbeau deloc aceeași limbă
clădirile erau numerotate cu ani din 1908 și
purtau nume de pavilioane
oamenii umblau desculți pe pereții lor
de ca și cum n-ar fi avut urechi niciodată
să sape cu ele în aerul de nisip
mai erau 5 zile și te-am întrebat:
mergem puțin până la morgă să ne dezmorțim?
picăturile din perfuzie numeroatu sacadat secundele
în care morții îi erau smulse cu penseta firele de păr
alături, monumentul cenușiu segmenta la infinit oameni
în rotocoale gri
de pe clădiri mai cădeau din când în când nevroze
mai ieșea din când în când câte-un suflet desculț cu picioarele \'nainte
001777
0