Poezie
Esență
1 min lectură·
Mediu
Mă simt străin de lumea
orcărei ea,
și caut o casă care
nu există pe Pământ.
Îmi simt nemurirea
mai reală decât carnea,
și plămânii mei respiră
aerul cerului.
O vreme,
am încercat să-mi tai aripile
dar creșteau din nou
așa că le-am lasat sa creasca,
și vânturile cerului
suflă iar în pânzele
corăbiei mele.
Mai stau o vreme. Puțin.
Vreo câțiva zeci de ani.
Apoi am să plec și-am să găsesc
esența ei cuprinsă în El.
Căci El e de fapt
esența orăcarei ea,
si orcărui el.
002.053
0