Poezie
Iarba verde, acasă
din Iarba verde, acasă (1968)
1 min lectură·
Mediu
- Pentru Emmi, cu dragoste -
Acasă, iarba verde aproape de mugure,
- vai, cum îi place să geamă sub pași! –
o simt cum îmi sărută glezne și tălpi,
oftând în zori, fără de somn, singură,
fragedă,
iarba în mai.
La amiază are ceva de mândră țărancă
rotindu-se, toată numai miresme,
și mă cheamă și mă cuprinde,
și-mi intră în sânge hoțește, femeie
pătimașă,
iarba în iunie.
Spre seară începe să cânte de nuntă:
se roagă pentru o noapte de dragoste,
se roagă să-i gust trupul, să-i pătrund
sângele în șuier de coasă,
aprigă,
iarba în iulie.
Seara, la piept, lung mi se tânguie:
e de dor arsă, de dor și neliniște,
trupul i se face străveziu și arde
și mă arde, și mă dărui, Doamne,
nebună-i
femeia de iarbă.
Noaptea, iarba se face de taină,
mă ia de mână, neagră și dârză
și plecăm, coborâm în rădăcini și acolo
ne unim trupurile și suntem
dulce țărână...
006428
0