Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pe plaiuri de visare

2 min lectură·
Mediu
Pe plaiuri de visare unde au fost odată
Vechi domnitori luptând pentru a noastră soartă
Ca noi să nu fim simpli sclavi neajutorați
Ci să trăim în pace uniți ca niște frați
Aici e România,de la munte la mare
Din Banatul de azi și apa curgătoare
Ce-i Dunărea precum o panglică-n decor
Ce strânge laolaltă al țării tricolor.
Ne tragem de demult,din vremurile-n care
Trăia un domnitor numit Ștefan cel Mare
Sau Țepeș Vlad,cel aprig unde domnea dreptatea
Și de furat un ou plăteai cu libertatea.
Mihai,prima unire sub un conducător
E prima reușită pentru-un singur popor
Ori Sfinții Brancoveni ce au rămas creștini
Iar astăzi au ajuns adevărați martiri.
Crunt a mai fost lovit acest popor sărman,
A suferit plecat sub aprig iatagan
Ori sub fanarioți,ori ruși,ori polonezi
Chiar și sub cruzii ce se cheama-austrieci.
Sub valul de imperii care ne-au tot calcat
Noi am rămas uniți și mult am îndurat
Până când a venit și o rază de soare
Anume când un domn a facut o schimbare.
A fost Cuza,un domn venit de prin Barlad,
Un tânăr ofiter dar și un brav bărbat
Și el a reușit să facă unitate
Unind in acest fel a noastre principate.
Apoi a venit rândul să avem glorie
Căci În sfârșit la noi s-a scris istorie
Un rege numit Carol ne-a dat independența
Și Regatul Român își câștiga prezența.
La Balcic,o regină tot plânge pentru țară
Iară lacrima ei e așa de amară
Încât e ascultată de Dumnezeu din cer
Iară Marea Unire devine al ei țel.
Și iată România la o sută cinci ani
Este în Europa,alături de titani
Are prosperitate,legea domnește-n țară
Și toți ne bucurăm că soare-o să răsară.
Suntem uniți sub grai și sub acest stindard
Și așa vom rămâne până ce munții cad
Iar munții,ei nu cad căci munții veșnici sunt
La mulți ani România,al nostru scump pământ!
00830
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
311
Citire
2 min
Versuri
44
Actualizat

Cum sa citezi

proca bogdan constantin. “Pe plaiuri de visare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/proca-bogdan-constantin/poezie/14176185/pe-plaiuri-de-visare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.