Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Amor

1 min lectură·
Mediu
Șoapte de-amor nasc gurile flămânde
După copile sărutări plăpânde,
Când fața Luna-și oglindește
În lac diamantin și rece.
Atunci îți culci capul în brațe-mi,
Sub mărturia plopilor fățarneci,
Ce strâng geloși din a lor ramuri
Pe când stejari flutură flamuri.
Întinzi în juru-mi mâini catifelate
Și un fior plăcut de rece-mi urcă-n spate,
Iar vântul neputându-se abține
Gonește din pădure spre coline.
Clipești din genele lungi,negre
Fixându-mă-n priviri,pesemne
Dorești să îți sărut gurița
Iar eu îți îndeplinesc dorința.
Și-ți mângâi tenul fin și roșiatic
Ce tremură în palma mea zburatic,
Iar tu tresalți, te domolești,
Te lași în voia-mi, te roșești...
Îmi mângâi buzele-aburinde
De sărutare apăsată și fierbinte,
Iar eu îți prind de păr cunună
Cu greu furată de la Lună...
Pe loc aceasta o recunoaște
Însă mă iartă căci cunoaște
Iubirea ce le-o dăruie în noapte
Amorezaților în sărutări,în șoapte.
În lac diamantin și rece
Când fața Luna-și oglindește,
După copile sărutări plăpânde,
Șoapte de-amor nasc gurile flămânde.
001.082
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
160
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Prica Consatantin. “Amor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/prica-consatantin/poezie/1743281/amor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.