Poezie

SUSPINE

1 min lectură·18 martie 2007

Mediu

Un regret, atâta am

Și o simplă amintire

De un sentiment trecut

Despre noi, despre iubire

Vezi tu frunza aceea aievea,

Ce se clatină parcă-mbătată

Așa –i sufletul meu acum

O fântână ce se seacă.

Pustiu –i e la mine

Și lacrimi ce-s sărate

Iubirea parcă fuge

Și e tot mai departe.

Nu mai cred în basme

Poate nici în mine

Nu mai cred în vise

Nici chiar în iubire...

Nu vreau disperare

Nu vreau gelozie

Vreau și eu acolo

Cineva să fie

Când am o durere

Să simt mângâiere

Când am singurătate

Să simt două brațe

Ce mă strâng puternic și mă protejează

Dar visez și totuși,

Sunt așa de trează!

Singură voi fi

Pe nimeni nu voi găsi

Parcă –s blestemată

De iubire alungată

Pe –un tărâm întunecat

Unde cucul a cântat

Într-un colț de lume

Unde zac ale mele suspine.

01,02,2001

001.263

popescu senia. “SUSPINE.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-senia/poezie/237438/suspine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.