Poezie
E\'karta
1 min lectură·
Mediu
Mă săturasem …
De tot!
De voi!
De tine...
Sau poate doar vroiam
Să scap de mine
Și n-am lăsat
Când am plecat
Scrisori, bilete
De-adio sau regrete,
Dar ți-am lăsat
În clipa evadării mele
În noaptea fără lună,dar cu stele
Pe fruntea rece,
Un sărut.
Nimic mai mult…
Ce-ai înțeles din el copil?
Poate nimic …
Dar ști și tu
Cum știu și eu
Nimicul meu,
E cum a fost mereu
Un haos într-o sticlă
De vin trezit,
Pe masă părăsit
Făcut de Timp
Și stors din Timp
Gustat și-apreciat de-atei
Dar și scuipat de semizei
Ai plâns?
Nu cred …
Nu te-a lăsat mândria
Să îți întinzi rimelul,
Să îți ucizi euforia;
Acel avânt al tinereții
Cu toate patimile ei
Dar și cu vicii,două-trei..
Într-un final,
M-am și întors,
Dar obosit,
Și mai nelămurit,
Decât atunci când am plecat,
Când te-am lăsat
În pragul ușii tale.
Și mă-ntrebam…
Acel sărut pe fruntea rece,
Te mai doare?...
001.028
0