Poezie
In cimitir
cetatea mortii
1 min lectură·
Mediu
E toamnă tristă și pustie
Și cade al pomilor veșmânt,
În trista cetate a morții
Zăresc un părăsit mormânt.
Noian de frunze zac pe el,
Cu flori n-a fost împodobit,
Uitat el este și pustiu
În iarba ce l-a năpădit.
La capu\' lui vegheaz-o cruce,
De vremi indelungate,
Negrită e de ploi și vânturi
Și-n rândul celorlalte.
Plecată stă dar va cădea,
Caci o va bate vântu\'
Și va pieri în negura vremii
Odată cu mormântu\'.
Or crește ormuzi și mărăcini
Pe acest uitat pământ
Și nimenea nu va mai ști
C-a fost acolo un mormânt.
Va rămane un loc pustiu
În care mortul ca un Domn,
În liniștea veșnicei uitări
Își va dormi eternul somn.
Un jalnic gând mă înfioară,
E gândul morții care vine,
Din depărtări să dea de veste,
C-aceleași vremuri veni-vor peste mine.
Mă va-nghiți odată un mormânt,
Ce-apoi rămâne-va pustiu,
În liniștea-i eternă, tristă
Voi zace uitat într-un sicriu.
The End
065446
0

La mormantul tau
mi s-a facut asa de rau
incat am varsat
lacrimi si am oftat