Poezie
Sfarsit
2 min lectură·
Mediu
De ce ziua mi se pare noapte?
De ce nu pot sa mai zambesc?
Nu mai aud decat intunecate soapte
Si suferinta e acum ceva firesc.
Caci te-ai indepartat de mine
Si ca o lumenare eu ma sting,
Ma lupt cu moartea care vine
Si nu ma simt in stare sa inving.
Sper ca atunci cand voi pleca,
Sa nu ma uiti cu usurinta
Si sa raman in mintea ta,
Dandu-I lumina si credinta.
Tu vei trai in continuare
Pe-acest pamant amar si rece,
Ca un banal cuvant dintr-o scrisoare.
Tu ai ales.Si ai stiut ca viata trece.
Eu vreau un loc in care sa respir,
In care totul este clar,
Nu vreau ca viata sa atarne de un fir
Si sa-mi doresc ca sa dispar.
Ma simt inchisa in aceasta amintire
In care se gaseste al tau chip.
M-ai sters increderea in fericire
Si totul se transforma in nisip.
Vreau doar sa fug,sa nu mai stiu
Ce este suferinta,drumul vietii.
Si vreau sa zbor, dar este prea tarziu.
Vreau sa simt iarasi roua diminetii.
Raspunsul tau tacut cade in ignoranta
Si nimeni nu mai crede in nimic.
Lumea a fost secata de speranta,
Tu te consideri prea neinsemnat, prea mic.
Nu vei putea-ntelege niciodata
De ce m-am pus in joc si am plecat
Si nu vei fi cu inima-mpacata
Stiind ca pentru tine m-am sacrificat.
Eu iti urez sa ai ce iti doresti,
Sa nu mai crezi ca totul este efemer.
Te rog de mine sa iti amintesti.
Asta e tot ceea ce-ti cer.
Pentru mine eu nu stiu ce urmeaza.
Ochii mei ard si strigatul nu are ecou.
Sunt singura si intunericul me-mbratiseaza,
Pana cand soarele va rasari din nou.
002322
0