Poezie
Nemurire
1 min lectură·
Mediu
Apune-n mine un vis neimplnit
Si un eden pe care il credeam complet.
M-ascund intr-un pustiu ce cu eternitatea e unit,
Dar pana si eternitatea se stinge sobru si incet.
De un miraj al vesniciei te lasi hipnotizat,
Uittand ca esti un simplu muritor,
Uitand ca nu tu esti cel care te-ai creat,
Crezand ca-n vesnicie o sa-ti fie mai usor.
Incep sa cred intr-o iluzie nascuta din dorinta,
Incep sa uit de tot ce e real,
Si ma refugiez in labirintul din a mea fiinta,
Ma inzolez in nesfarsitul vis astral.
Lumea intreaga e amorfa ca un desert uitat
In care nu gasesti nici frumusete si nici fericire,
In care nu te-adaposteste decat pustiul insetat,
In care firul de nisip are-o poveste si o amintire.
Se-asterne o tacere formata doar din soapte
Si soaptele formeaza un lucru aberant.
Un vis pluteste-n plina noapte,
Incremenind in vesnicie si vesnicia in neant.
002340
0