\"Aplicațiile\" verbului a simți

\"A simți\" - ca-n film și ca în viață... de Petruța Ionescu (fragment) Ieri seară vizionam un film artistic si, spre finalul acestuia, mi-a atras atenția un fragment, pe care am să încerc să-l redau aici cat mai fidel posibil. \"_Să știi că, încet, încet, ai devenit pentru mine o persoană foarte dragă... _Dar... _Și tocmai de aceea aș vrea să-ți fiu cât mai aproape. _Da, dar pană acum, eu nu am fost... Adică am detestat ideea de a te sti, cumva, in preajma - _Știu, știu și asta. Dar când ți-e dragă o persoană, nu o faci pentru că vrei, ci pentru că așa ...simți. Înțelegi?!? _...\" Întorcându-ne la destin, și lăsând la o parte filmul și ficțiunea, din ce în ce mai puțini inteleg și...și mai puțini apreciază(aplică)marele adevăr sufletesc al ideei ce se desprinde (mai ales) din ultima frază a acestui dialog, la originea sa ficțional. Ca să nu mai adaug că extrem de puțini și-ar asuma si frazele 1 si 3(împreună sau separat) - fie in gând, fie cu voce tare sau și-și. Și asta pentru că, în mod just și logic, sentimentele și reciprocitatea lor nu sunt obligatorii, ci vin dinlăuntrul ființei. Dar nu al oricărei ființe(*și/sau fie cum o fi), cu toate că teoria, cel puțin, s-ar grăbi, furtunos sau pâș-pâș, - să contrazică atât această constatare debusolantă, cât și realitatea însăși. ... ... ... București, 22 04 2010 ...