Credinta

...N-am crezut niciodata in mine. Nici in tine, nici in ea,nici in El. Pana mai ieri... Am incercat, pare-mi-se, o singura data: atunci am plans de neputinta. Am vrut sa cred, imi doream nespus sa stiu ca e o entitate undeva, careia ii pasa si de sufletul meu. La urma-urmei, in ce sa fi crezut? In lacrimile amare de neincredere? Puteam sa imi vand sufletul dar era o afacere ilegala. Asa ceva nu ai voie sa vinzi. E nepretuit. ...Uneori visez frumos dar nici in vise nu puteam crede. Erau personaje si intamplari, senzatii de deja-vu, cuvinte pe care nu le mai rostisem niciodata si nu avem sa le spun vreodata; mi-aduc aminte ca am mai vorbit cu tine si tu, inger al meu, n-ai facut decat sa zambesti si sa ridici din umeri. Te priveam atat de trist iar zambetul tau m-a chinuit tot timpul asta in care nu te-am intalnit. Si aveam nevoie sa cred si tu nu erai de gasit pe nicaieri. Ieri seara insa, plimbandu-ma de unul singur prin parc, am simtit cum cineva ma ia de brat. M-am intors mirat iar langa mine, un necunoscut ma privea tinandu-ma usor de parca ar fi vrut sa ma intrebe daca sunt eu sau nu cel pe care il cauta. Nu ma intelege gresit, era seara, dar i-am vazut foarte bine privirea. Iar in ochii lui, lacrimi. Uimit peste masura, am dat sa spun ceva insa ochii aceia inlacrimati mi-au impus o tacere desavarsita. Gandurile lui au devenit dintr-odata gandurile mele. \"Daca ai vorbit cu un inger, nu stiai ca exista si Dumnezeu? Ei bine, ingerii mai au si alte treburi dar Eu sunt pretutindeni. Chiar ti-a fost atat de greu, stiind ca Eu exist, sa crezi in Mine?\"... Iar lacrimile au curs domol din acei ochi. ...Acum cred. Dar nu gandurile acelea mi-au dat puterea de a crede ci lacrimile acelea. Si mai tarziu, cand am ramas singur, mi-am simtit ochii inlacrimati de atata durere. Si credinta.