Poezii

alergi? pentru ce? crezi că azi ca și ieri vei atinge iar norii? te înșeli visezi? pentru ce? fii realistă...ai fost toată viața, fii și acum îți ordon, nu glumesc aștepți o minune?

mi-e dor și doare tăcerea ta ți-e dor și doare tăcerea mea cu ce folos tăcerile dar ce mai dor uitările zile și nopți se iubesc și petrec o

iubește mama florile gheții, ale dimineții irizări nestemate. le caută întruna în tot ce se poate atinge cu mâna, cu privirea, cu gândul plăpândul, acum mereu mai subțire. din

Cine poate să înțeleagă, să descifreze taina adâncă, în loc să viseze? iar visul amarnic să-l strângă la piept să-l adulmece dulce, dulce smerit gândind la ziua ce nu vrea

mică, slută, prea urâtă, admirând natura udă și cu ochii ei albaștri navighează printre aștri. o steluță minunată o îndeamnă deodată să mai scrie o

învață omul să înjure să bea să cerșească dar care cerească forță sublimă îi alungă durerea? gândul ființei din cușcă cușca leilor

zilele-mi trec și eu le disec în mii de clipe ca pe un ghimpe rătăcitor încerc mereu în gândul meu să-l fac muritor,

Fac grevă, m-am cam săturat de tema hai să tăiem din nou mereu frunze la câini. Mai toți vor să pară că nu pricep nimic din

Și bună dimineața Þi-e greu să-mi spui. Ar fi ceva să fie bună, Dar ce nebună de legat E inima păgână, Și iar pornește-n ritm vioi,

Cum să mai vezi, că pomii sunt verzi, Cum să mai crezi și să visezi, Că poate din nou steaua-ți va străluci? De ce să mai vezi, de ce să mai crezi? E soare din nou și azi ca și

Doamne, cât mai poate îndura omul? Mai e mult până la cea mai mare durere? De ce Doamne ne chinui ? De ce Doamne nu vrei să ne ierți? Iartă-ne pe noi, dar mai ales pe copii. Ei

Știu că ți-e gândul aiurea, Știu că mai fuge și-aici, Dar prea rar, mult prea rar, Să-mi aline durerea. Și mai crezi că doar gândul, Doar gândul tău poate, Să le facă pe toate Și nu e

Ce-i speranța? Nu știi? N-ai aflat? Poate nu vei afla niciodată. Nu speri. Nu ai ce. Și atunci, tu nu vrei Să mă vezi Tot sperând și gândind Și gândind și visând

Erai doar a mea, Erai și nu vrei să mai fii. Eram două surori, cu capul în nori. De ce nu vrei să mai fii, Cu capul în nori? Crezi că așa înfipți în Pământ, Cucerim

Astea-s versuri? Poate da, poate versuri. Astea-s gânduri? Sigur, gânduri. Am vrut lumină Și am lumină. Am vrut aer, Și am aer, Dar nu am apă,

Tu îmi spui că-s cu mintea în nori, Și eu sunt pe Pământ, sunt cu voi. Tare-aș vrea să ajung pân\'la cer, Dar aici, toți mă vor.

Mi-e sufletul greu de picuri de ploaie, Mi-e sufletul greu, de doruri nespuse, Mi-e sufletul greu, de gânduri sinistre, Mi-e sufletul greu

Nu există iubire interzisă. Doar ura, disprețul și mila Ar trebui interzise. De ce mila? O milă marină, poate chiar mii, Te-au irosit și-ai

Nu-mi place să fiu triunghi, E prea colțos și imprevizibil. Rombul e mai sofisticat, E mai bogat, Are patru laturi, Face cât două triunghiuri ale tale. Sunt

Nu-ți lăsa mintea să-ți navigheze Printre gânduri pustii și vise deșarte. Ai grijă de tine și de-ai noștri copii Și iartă-i pe cei ce sunt încă vii. Fii demnă

Dați drumul porumbeilor să zboare, Să vină și tristețea să doboare, Să ia \"speranța mică\" și-n cânt de rândunică, S-o-mprăștie pe tot pământul și în zare Și lacrimile

Plânge cerul că ne-ai lăsat Să ne luptăm cu valu-n spumat, Valul vieții, valul tristeții Și-al dimineții plină de rouă, De ciocârlii ce zboară-n alt cer,

Ești departe și totuși aproape Ești aproape și prea departe. O sămânță, un sâmbure Dă o floare, dă un copac. Ce e oare ? Ce poate fi oare ? Ești

Dacă plouă, Dacă plouă, știți bine, Și CERUL își cere iertare, Pentru toți, Dar pentru netoți, Voi să știți Că trenurile

păpușa mea mea cu părul roz îmi știe nebunia păpușa mea cu părul roz stârnește iar melancolia în ochii-i mari senin mister a adunat tot cerul pe