Valea fetei(fetii)

Valea fetei(fetii) În cântec de păsări Și cristal de asfințit, Drumul plin de praf, Mă poartă obosit. O liniște coboara, Și ingheață tot ce e viu, O silueta în alb Mă atrage în pustiu. Cu firca mă încântă Surâsul neclintit, Și ochii ei ma alintă Cu dragoste și chin. Mâna an vrut să i-o ating Și înapoi s-a dat, Cu lacrimi în ochi, Două vorbe a țipat: \"Salvează-mă\", a spus, În timp ce a dispărut, Și m-a lăsat singur Sub stelele de argint. În vise o aud plângând, Lângă un stejar batran. Firul ei de lacrimi, Din el izvorând. În fiecare noapte îmi spune, cu un glas divin: \"stejarul trebuie să moară ca eu să pot traii\". La miezul nopții am pornit, Cu sufletul convins, Să fur mireasa codrului, Și să o fac a mea. Toata pădurea s-a pornit, Să stea in calea mea, Dar focul inimii aprins În cale tot ardea. La asfințit izvorul de lacrimi a secat, Când trunchiul gros și negru, luptei a cedat. Despicat în două, A dezvăluit o fată, Cu mult mai frumoasă, Decât in orice vis. Scapată de blestemul Ce a fost nevăzut, Odată cu inima ei, Padurea a renăscut.