Poezii

Un zâmbet de demult Se-așterne-n palma mea. Iubirea, devenită cult, In sparte vene pătrundea. Un cântec de acum Pictează pe-un perete. Tăcerea-nvăluită-n scrum Se-ascunde trist de un

Și zâmbete-n noroi Și oasele din ploi .... doar un buchet de noi. Plus minus diviziunea Eternelor dorințe Rămâne doar suspinul Trecutelor credințe. Neagă si logaritmul Arșiței printre

Stiti ce am observat ? Iubirea...iubirea e ca un machiaj. La inceput, e strălucitor... Perfect... creează o noua perspectivă, O nouă fizionomie, imitativă. Dar pe măsură ce trece

Si mă plimb. Aud ecoul lacrimilor mele. Mă opresc. Pașii mi s-au pierdut. Mă strig. Umbra șoaptelor dispare. Plang. Aș vrea să fiu și să nu pot. Prea mult nisip. Si valuri ce se

Inceput de toamnă. Mângâiere blând-rece a tovarăsului de drum, vântul. Si pe cerul impânzit de alb-cenusiul norilor… Atât de schimbati si totusi la fel, Albastrul toamnei clarifică plânsul si

E târziu. Si strada asta-i atât de târzie, prin copiii ce se joacă tarziu, nestingheriti de ramurile târzii ale anotimpurilor, prin praful ce se adună necontenit si târziu, prin glasul ei... de

Gri. Lacrimi. Cerul plânge. Norii se-adună si-si tin sfatul. Negru. Fulgere. Tunete. E frig. Picături de ploaie mi se preling pe fată. Ridic mâinile in rugă. Plâng pentru intreg

Nu-i asa ca toti căutăm adevărul? Unii tânjim după el... Dar ne ferim fiindcă ne sperie. Adevărul ti-l poti crea. Adevărul il poti descoperi. Adevărul iti poate surâde Dar si sa faca