România este a noastră!
Ne aflăm la începutul sfârșitului sau sfârșitul sfârșitului? România este la fel ca un corp invadat de căpușe, de la cele mai mici, la cele mai uriașe, care o sug încontinuu fără un minim de răgaz.
Haita
O anumită natură și un anumit model comportamental animal, a fost transformat și adaptat în societatea românească, la cel mai înalt nivel: politica. Vorbim despre haită, forma cea mai superioară de
Rezistența
Crede cineva că există o conspirație mondială ocultă îndreptată împotriva omenirii, împotriva persoanei umane pentru a o controla și subjuga deplin și definitiv? Crede cineva că semnele Apocalipsei
Renașterea dacică
Trăim vremuri istorice, ba mai mult, epocale; suntem în plină desfășurare a procesului de europenizare a românilor, și nu numai, peste care se suprapune un subtil și eficient proces de americanizare,
Națiunea nouă
Poporul (sau națiunea) și statul sunt două realități diferite? Dacă privim lucrurile prin prisma istoriei și a situației actuale, nu numai că sunt diferite, dar și antagonice. Statul înseamnă putere
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
Ce mai putem dori României și românilor? Atât de multe dorințe, rămase irealizate, s-au exprimat încât deznădejdea unei alte cruciade a cuvintelor nu face decât să acutizeze trauma inutilității.
