Jurnale

Păstrez în pumni amintirea privirii tale și în oglinda vocii tale imaginea mea însingurată, ca o apă vie, ca o apă moartă.

O lume fără cutremure, în care să dorm doar eu, iar ceilalți să nu existe. Plăcile să se topească in ele, în liniște. Vocile să tacă și să mă împuște precis, să găsesc un zid și să le arăt urmele, mă

Sper să se sfârșească anotimpurile fără lună, pipele albastru deschis și vacile uitate în balans, oare? Sper să înceapă căderile, albinele uitate de miere și dresajul cancerului de companie mă,