Poezieurban

977

1 min lectură·13 ianuarie 2010

Mediu

Uneori coborînd în fața ta în genunchi mă miraam de ce

eu încăpăținatul și veșnic distratul inidvid

acum iată am coborît pe genunchi și meditez

ce ar fi fost dacă aș fi înțeless îndată cu cine am să

mă înfrupt în păcatele dragostei

ce ar fi fost...

Iar tu așa și ai zis nu are rost iubite să sapi

în adîncul sufletului tău...

Te va durea mereu lacrima mea aprinsă de

toate durerele mele de singuratatea care și acum

mă poate distruge deși nu sint singură am

poeziele tale și am clipele noastre petrecute în doi pe

litoralul din Constanț...

Banca cea veche și rugenită de atăta sare în văzduh de

mare și de atîta soare și vînt

iat-o coboară încet în

Pământ...

Îți dai seam ce ar fi fost dacă eu aș fi fost

Un poet din voia domnului cum aș fi cîntat serile

Noastre de la Mangalia...

Și atunci am oprit mașina la marginea drumului

am strîns un braț de iarbă ruptă cu mîna mea și am

așezato pe banca din spate și tot drumul spre tine

Iarbam-mi cînta...

Iubite nu te întrista eu sunt

viața ta...

00895

Parfenie Iliieas. “977.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/parfenie-iliieas/poezie/13923565/977

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.