Poezieurban

796

1 min lectură·24 noiembrie 2009

Mediu

boala asta incurabilă

se tot răspîndește de la tălpi

Pînă în

Creștet...

Și alergi spre ea cu toată ființa ta

bolnavule...

Minttea ta trează se opune mișcării oarbe și

te întoarce cu privirea gri

spre poiana din fața cătunului dar

e o muncă pe deplin în zădar...

Îți propun și Soarele și chiar mai des Luna

Să te sărute astăzi Soarele iaar mîine

Luna...

Ca să scapi de urgia fără Nume...

Dar tu te scoli de cu seară și pleci încetișor spre

vîrful Muntelui...

cuvîntul

Zăludului...

Și în cazul ăsta se supără Zarea

căci din toți Ea e mai mare...

Și dacă se urnește zarea din versul meu apare

iar silabele se cobor la vale spre tine fericire ușoară

Spre tine ce doare

Sfînta mea Poezioară!!!!!!!!!!

Dispar distanțele Solare și Lunile cu stelele mărgăritare

Cuvîntul Aterezizează și Decolează

Din palmele tale

tămăduitoare...

Și nu-mi feresc Obrazul...

Căci nu e cazul...

Loviturile tale sunt multe și dese

Dar nu mă feresc eu...

Nu mă feresc

Lovește Iubit-o

Vers...

Cuvîntul Dumnezeesc!!!!!!!!!!!

00969

Parfenie Iliieas. “796.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/parfenie-iliieas/poezie/13916234/796

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.