701

subiectiv vorbind și scriind eu

da eu joc

teatru...

și strana mea e arena de

teatru de păpuși...

unii le mai zic marionete și le învinuiesc că

prea usor se dau la manevrat...

vine cîte unul la teatrul meu și scuipă pe podea

da servitoarea spală tote

scuipăturile

astea prostești care zîmbesc batjocuritor

pentru că sunt niște

jucării ele tac...

marionetele sunt și ele oameni adică-te actorii sunt

dar de ce se scuipă pe parchet...

parchetul nu-i vinovat că individul n-a înțeles

acest spectacol care

îii pare dumnealui deochiat...

da el spectacolul știe ce face el...

ti greșești neta hăi că-i rău spectacolul e tot o muncă ca și

a ta măgăroiule de individ care papi răsărită la spectacol și faci gălăgie cu maxilarile tale potcovite

cu bucăți de aur de o probă 999...

da spectacolul nu e vinovat și el că-ni place numai și numai nii...

da tași o dată bădie acolo de lîngă fereastră

dacă îți place fumeea șeia nu înseamnă că e și nii îni

plași...

da spectacolul e profund și doare...

o fată mare și frumoasă se duși di nireasă...

cu un popă să mărită

care are barbă și

reasă...

mărog șî eu jisez să șiu nireasă...

da nu te supăra numai nu cu un popă cî e greu sîi zîși lui care pănă ieri o fost taxizt

că di az îii popă...

da dacă nu înțelj neta hăi apu popă nu e rege da-i

slujîtor di biserică...

da spectacolul ni-o plăcut atunși cînd o ridicat

nireasa fusta la rochie și s-o văzut

pantalonii eii cu horboțîcă...

cî tari s-o supărat e...