Poezie
Ultimul pas
2 min lectură·
Mediu
Sub pălăria din față
Unde ochiul mătasic îmi răsare
Văzând intreaga binecuvântare
A lumii clătinată-n ață
Deschid eu cartea ce din fundu’ ogrăzii
Prăfuit fu de vreme și oropsite gânduri
De nădejdi nebune scrumate de unguri
Și capitolul dat nu-i povestea caprei și iezii
E fătul, băiatul ce ieșita din biata iapă .
Iar rândurile spun că-i în castelul prințesei
Vreau s-o scape, să poartă cununa miresei
Dar iată, balaurului imagine oglindită-i în apă
Se avântă din ea ca tunet de fulger
Mușchii de fiară își încordează
Ca să-l doboare înainte de amiază.
Încăierarea: un plăsmuit sunet de fier
Se topesc și se înalță două destine
Primul: fătul – frumusețea ce taie naive tineri inimi;
Al doilea: zmăul– urâciunea ce-ți arată viața în patimi,
Și scânteile curmă vieți ce nu l’aparțin
Orologiul bate : e noaptea, trei de jumate,
Și fătul și zmăul lipsiți de putere-s;
Și glasuri ridică să-ți audă a’tău interes
–Hai alege : oarbă iubire sau crudă fericire !?
Dă-le lor stropul de apă :
Alege destinul – scânteia din inimi;
Alege embrionul născut, ucis-n lumini.
Ce cântă în a Cronus-ului harpă
O da tu zână cu ochi de văpaie
Cămașă o storci plină-n sudori
Din ea se dezleagă stropul încununat în fiori
Și iata o scânteie aprinde uscatele paie
Fătul se-nalță stropul să-l prindă
Îl prinde pe limbă, îl scufundă în gât,
Șa’prinde in el puterea de sfinx urât
Se avântă în zmău: face-i o rană profundă
Urâtul de zmeu în ultimele clipe:
Râde în hohote, inima-i zbate,
Râde cu hohote, inimai-njumate
Deschide gura și începe să țipe:
- Tu fătul încununat de stele;
Steaua dimineții în creștet ce-ți șade,
Hotarul cosmic nimbit în tâmplă el arde,
Și Gâtul împodobit în cosmice mărgele .
Dar totuși ales-ai transpiratului strop
Ce pată ți-a pus în inima fostă de leu,
Murdărind,schimbând al sufletului nucleu,
Transformându-te’n simplu sfinx rob.
Și iată că-n creștet nu mai lucește
Și iată că-n tâmplă focul se stinge,
Și iată pe piept cosmosul se prelinge,
Și iată libertatea de leu în tine nu mai popește
Dar fost-am ca tine alesul luminii
Fost-am ca tine fiul răsăritului
Dar înțelesem frumusețea apusului
Ce se naște în toiul nopții–pribeagul gândirii.
00778
0