In noaptea mintii

Se facea ca aveam un vis... coltul de suflet ramas se stramba ca un prost in geamul creierului. Se intuneca acum. Un soare bolnav si-a infipt razele in pamantul tare si se afunda incet, cu greu... Pietrele innegrite ingheata urat, ca oasele-n cavoul lor si frigul inteapa craniul descarnat de pe stanca din fata. Mi-e groaza si nu-mi vad mana. E alba, sunt rece. Si nu stiu de unde-mi dau seama si vad ca prin ceata. Sunt cioburi. Le flutura vantul putrezit si-mi sfasie fata. Am gura amara. Nu e nimic. E doar sangele galben, cleios, ce-mi curge din ochi. Am respirat candva? Cred c-am uitat atunci... Un vierme! frumos imi apari tu, parazit si copil bolnav. Il scot dintr-un piept gaunos si-l privesc cu drag. Imi pari ca un gand ce se zbate in palma si se incolaceste incet si uit sa respir... Vezi? Numai tu esti de vina. Mi-e scarba sa te nasc. Plesneste ca un prost sub talpa grea si-mi murdareste calcaiul.