Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Spre exemplu

2 min lectură·
Mediu
Spre exemplu – 19.04.2003 –
Să ne luam, spre exemplu,
Pe noi, cei care zi de zi,
În eternitate și-n perenitate,
La bine și la rău, cu timpul,
Ne montăm singuri scenariul vieții,
Cu capul, cu mîinile, cu picioarele și cu ...
... Aici, bineînțeles, nu e cazul tuturor, dar ...
... Și cu sufletul. Sau numai cu el.
Ce facem noi?!?
Ne scăldăm, mai întîi, în universul
Călduț al nașterii, primii
Pași către tainica cunoaștere a vieții
Și a morții noastre, după care, o perioadă,
Orbecăim prin prima fază a neînțelegerii celorlalți
Față de noi, apoi ne naștem în durerile
Cunoașterii cotidiene, aprofundate zi de zi,
Minut de minut, urmînd a intra, neînfrînat,
În cea de-a doua fază a neînțelegerii celorlalți
Față de noi, adolescența, zonă fertilă doar prin
Imaginarea și visarea trăirilor numite dorință,
Pasiune iluzorie, sex necontrolat, fandosire,
Forță necugetată a răzbunărilor inutile, etc.,
După care ne așezăm, chipurile, cu
Picioarele pe sol, întemeind, de cele mei multe
Ori, un simulacru de familie, uneori împins
De la spate pentru a funcționa, alteori zidindu-l
În propria noastră neputință de a-l înțelege,
Sau, uneori, doar din dorința de a împarți
Ceva cu cineva, de regulă la fel de nepriceput
Sau de neînțeles ca și celălalt, aceasta fiind
A treia fază a neînțelegerii celorlalți față
De noi. Faza a patra a vieții noastre
Este poate cea mai cumplită și, uneori,
Cea mai nereușită, este acea parte în
Care noi împărtășim, din toate eșecurile
Și neînțelegerile noastre, copiilor noștri,
Le incubăm toate lamentările puținelor bucurii
Pe care, probabil, ni le-au oferit alții, îi
Îndoctrinăm cu o educație pe care, la rîndul
Nostru, noi oricum o uram și nu o găseam utilă,
Și reușim, fără să înțelegem de ce, să facem din ei
O nouă generație de neînțelegere a neînțelesului.
Ultima fază a vieții noastre este simplă: resemnarea
În fața inutilității neînțelegerilor de orice fel.
După care ne scăldam, din nou, in
Universul călduț și lichid al ... morții.
Atunci, ne întrebăm noi, de ce să ne luăm
Spre exemplu pe noi, oamenii?!? Cu ce
Diferim noi de celelalte creaturi universale?!?? ...
001.606
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
350
Citire
2 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

paiovici eduard-constantin. “Spre exemplu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paiovici-eduard-constantin/poezie/60684/spre-exemplu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.