IDENTITATE SAU CE AM SIMÞIT MARÞI, 08.08.2006, LA ORA ZECE, PE ÎNSERAT...

\"Sunt întotdeauna noaptea dintre soare și lună... Plutesc veșnic printre stele ca un nomad printre sufletele strămoșilor mei. Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar care mi se zbat în vine ca și un armăsar sălbatic în stepele îndepărtate ale Orientului... Sunt român când suferă poporul meu... Sunt țigan când noaptea primăvăratecă este tulburată de o furtună încărcată cu temeri, stihii și magie... Sunt un fir de praf care poate colora fesul turtit al unui oriental viclean, dar pot fi la fel de bine firul de praf care înnobilează – prin vechime – o clădire frumoasă... Sunt un nebun ce se plimbă cu ochii minții pe străzi vechi pentru restul lumii, dar noi pentru mine!!! Căci tot ce este vechi mă poartă în pântece ca pe un copil supus, născându-mă odată cu noul ce mi se dezvăluie cu aceeași fidelitate temporală pe care, poate, doar femeia pe care o ador mi-o poate oferi... Sunt – și de abia acum realizez – al lumii întregi, Ovidiu Apolzan.\"