Poezie
Valea Plangerilor
minerilor de la Anina
2 min lectură·
Mediu
E frig in Valea plângerilor,
Acel frig izvorât din nefericire.
E fum In Valea plângerilor,
Acel fum al viselor arse.
Câtă durere pe chipul mamei
Sortita sa aducă pe lume copiii nefericiți,
Câtă durere pe blestemata de mină
Sa-ngroape-n cărbuni i negrii suflete albe.
E frig si fum acolo
Aceste două obsedante necunoscute
Intr o ecuație, poate , atât de simpla
A destinului nemilos
In acea atmosfera austera, o mama grăbita
Parca gateste ceva,adus de pe câmp de copii,
Se-asează cu toții la masă,flămânzi,
Mănâncă din mâinile negre acei bureți de fag minunați.
Câtă lumina pe chipul mamei însărcinate
Știind ca va naște curând,
Dar câtă suferința ar fi de ar ști,
Ca nu va aduce pe lume decat un orfan .
Si câtă bucurie pe blestemata de mina
Știind cate suflete mănâncă din trupu- i
Dar câtă jale,chin si venin
Știind că in adânc un altul va pierii
Încă un suflet alb îngropat in cărbuni negri
Inca un copil se naște orfan
Mama ii oferă darul cel mai de preț :viața
Plătind pentru el cu sacrificiul suprem: viața
Acolo parcă,toți plătesc ce nu vor putea avea niciodată
Pedeapsa: întotdeauna; a doua șansă: niciodată
Toate au un preț,
Dar o singură monedă de schimb : viața
Câțiva nefericiți privesc la copil
Cuprinși ,parcă de două sentimente contradictorii:
Bucuria si tristețea că cineva s-a născut
Pe chipurile lor osândite,se citește o singura întrebare
„Oare… va fi si el miner?!”
Nu, poate el, nu ! nu va flămânzi
Poate el nu va ști ce-i amărăciunea
Poate mina nici nu va mai exista… cândva
Poate …..
…………………………………………………
Se nasc atâtea speranțe când cineva se naște ?!
001.104
0