Poezie
Mi e sufletul Toamna
1 min lectură·
Mediu
Pășesc în noapte, lumina ei mă cheamă.
Tristețea mă cuprinde, de ziduri mă rezeamă
Afară suntem doi, doar eu și luna
Aceasta e mulțimea, eu unu și ea una.
Zâmbește blânda lună e-acolo sus pe cer
Eu pe pamânt TAC, inspir, oftez, disper
O lacrimă uscată imi curge pe obraz
Un gând apare și nu imi dă răgaz.
Copaci-s goi și plâng prin frunzele căzând,
Mi-e sufletul toamnă cu unicul meu gând.
Un vânt ușor admiră lună ca pe-o doamnă,
Privesc în gol și TAC, mi-e sufletul toamnă.
Mi-e trupul ca un copac pustiit,
Asemenea acelui ce plange desfrunzit.
Zambesc atât de umed, mi-e inima verde,
Doar luna știe ce E și nimeni nu mă vede.
O lacrimă îmi cade ca frunza pe pământ,
Și luna îmi arată ca părul mi-e cărunt,
Privirea-mi șterge o lacrimă de sânge
E frig, mi-e cald of... dorul iar mă strânge.
Tu ești acolo sus și -acolo vei rămâne,
În albul nopții negre, alături doar de mine.
Mă-nchin la tine sclipitoare doamnă
O, doamnă! mi-e sufletul toamnă!
014.245
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oncescu Eduard
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Oncescu Eduard. “Mi e sufletul Toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oncescu-eduard/poezie/13956491/mi-e-sufletul-toamnaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mulțumesc