om

Si totusi, imi sunteti dragi – asa, degeaba (oi fi io mai dragastoasa...). Insa nu mi-as dori sa redevin ca voi. M-am scaldat eu, destul, in apele astea "tulburi". Atunci ma simteam ca un vierme; acum ma simt ca un fluture – scuzati-mi arogantza, mai am si eu pacate; da' bine ca nu sufar de falsa modestie, ipocrizie, snobism (v. dictionarul, please) etc.

V-as recomanda, pentru inceput: "Folositi-va intuitia!", de Penney Peirce si /sau "Dezvoltarea inteligentei emotionale", de Jeanne Segal ( www.teora.ro ). Totusi, ca sa comiteti primul pas spre ascensiune, ar trebui intai sa recunoasteti axa drept axa... (da' care axa, ca si asta a ajuns "subiectiva"? – mama, ce mai haos!)

Mda... deci spune si omul ce simte si "victimele" tabara pe el, in numele Patriei-Mama. Observ ca asta e la moda, cand atingi cateva "euri consfintite" ale unui grup (de parca grupul ar contine doar vreo 15 EUri). Daca "victimele" si-ar defila prin alte cercuri "libertatile", probabil ar avea cine sa tabere si pe ei (de exemplu, "josnicii moralisti")...

Pai, in cazul asta, s-ar putea trage concluzia ca grupul este inchis sau... exclusivist! Altfel, daca ceea ce ar spune cate unul nu ar avea nici o noima (cum pretind unii), atunci ar putea fi ignorat, pur si simplu – doar e pagina lui, spune ce crede, il aproba (sau nu) cine vrea si gata! Ce mare filosofie?! Ori, asta mie-mi pare mai degraba a tentativa de "reducere la tacere"...

Da' ce va doare asa de mult, dragilor? Cumva, adevarul? Da' faceti dom'le ce va place, ca nu va ia omu' gatul! Daca vreti, puteti reduce si obiectivismul la subiectivism, ca doar n-o fi foc!... Aveti o gramada de admiratori, cu unii dintre care v-ati si imprietenit, ce va mai lipseste? A, da' voi vreti si incuviintare unanima sau, poate, o dezaprobare "explicit-tacita"... Daca nu, roiu' cu "ceilalti subiectivi" – sa-si caute alta patrie, ca deranjeaza cu conceptiile lor pe "unii"! Da' ce-i aici, "patria lu' gashca&co"? Oare cum s-or descurca restul (probabil, majoritatea) asa, dezaprobati "explicit" cum sunt?

Sorry! Cand nu se poate inghite, nu se poate, asta e – mai striga si omu' dupa lamaie. Si nu cred ca e nevoie de vreo demonstratie logica pentru a justifica "indigestia" (apropo de hoitul de mai sus...).

Sper ca nu mai vine iar vreunul in numele Patriei-Mama, ca doar nu despre dansa e vorba, ci despre molima care o afecteaza! Ca, daca e p'asha, si restul (sau resturile) tot pentru dansa "lupta", doar ca din alta perspectiva. Si, in caz ca unii se fac ca nu s-au prins (sau doar au mintea mai tulbure), nici macar nu este vorba de oamenii in sine, ci de raul (mai mic sau mai mare) pe care-l unii dintre ei il propaga, constient sau inconstient – asta, ca sa fie si mai clar!

A, era' sa uit: raul si uratul reprezinta esenta vietii / omului in masura in care analfabetismul reprezinta esenta unei limbi – aviz amatorilor, care ar putea dori sa propage si asa ceva! (Totusi, ii inteleg pe analfabeti, cata vreme nu incearca sa-si defileze analfabetismul pe post de "esenta".)

Ho! Stai, nu te ambala!... N-am venit dupa tine, am venit sa vad mai de-aproape "momeala" lu' Pan... (stii, io sunt "in Pesti"...).

Tii... m-ai prins! Gata, data viitoare dau cu alt ban, care nu are optiunea Neisa... Da' totusi, ti-am mai ridicat traficul, ca-ncremenise la 8! (asta-i "binecuvantarea" comentariilor...)

PS: Io nu dudui, io duduie – ce, nu shtii romaneshte?

- risipa stilistica V -

La mai mare rost pt. exercitiul VI!

Ei, acu' ai inteles? Era o premonitie...

(In plus, timpul nu exista defel, daramite la trecut...)

Maretie in simplitate. Adevar si originalitate.

Intr-adevar, ceva veritabil - din fericire se mai gaseste si asa ceva!

Asa ceva merita scris – felicitari!
Deci pana la urma ai ales lumea "axatilor"...

Frumos redate simtamintele tale...

Ce pot sa spun, decat ca... simti.

A fost cam lunga concluzia:

Mai bine spunem ceva profund folosind cuvinte simple, decât să facem risipă de metafore pentru a spune ceva superficial.

Se pare că am ignorat... ignoranța. Mă văd nevoită să mă explic – nu de alta, da' măcar ca să repar ce-am sticat... eu și cenzorul respectiv. (Auzi, câtă aroganță și dispreț: "pe naiba"!)

De ce esența eternă a poeziei? Poate în mod inconștient, ai fost inspirat de – ziceam eu – ETER, sau ABSOLUT. Prin prima strofă (din cele două "extrase") transpare starea elevată ("ceruri" / Sahastrara* etc.) de meditație, caracterizată prin pace ("domol", "liniștea"), înțelepciune ("rost"), atemporalitate / prezentul și lipsa gândurilor din minte ("clipa stă ~ să-mi picure pe gând ~ doar liniștea din ceruri"). Prin strofa a doua transpare conștientizarea Realității ultime – iluminarea Spiritului, a cărui expresie este Inima ("cu inima lumină") – sau realizarea Sinelui* unic, renașterea de dincolo de dualitate prin unirea spirituală dintre Shiva* și Shakti* ("naștem doi într-unul"). Această stare de "luciditate" este caracterizată prin interiorizarea atenției ("cu sufletul în noi"), iubire divină și beatitudine ("paradis") și poate fi atinsă tot prin meditația descrisă mai sus.

Explicații la explicații (pentru cei neavizați): Sine(le) este identitatea noastră reală, divină, dincolo toate atributele, "învelișurile" sau "vehiculele" – trup, minte, suflet (emoții) etc.; Shiva și Shakti reprezintă (conform vechilor scrieri sacre) cele două părți integrante din Întregul absolut, sau Divinitate, care s-a împărțit în două pentru a crea Jocul Vieții, prin iluzia dualității. Esența lor unică este Iubirea, iar "despărțirea" în sursă și receptor (pentru această iubire) este doar aparentă. Prin realizarea Sinelui sau a esenței noastre absolute, iluzia dualității este risipită și conștientizăm realitatea Unică: Eu sunt cel ce este. / Eu sunt iubirea. Aceasta reprezintă Unirea / Yoga și are loc în Sahasrara, centrul "subtil" din creștetul capului ș.a.m.d.

Nu știu cât a putut transpare din toată filosofia realității pentru mințile mai... opace, însă în aceasta consta profunzimea (sau esența) acelor Cuvinte / Versuri. Firește, fiecare "pătrunde" atât cât îi permite propria profunzime.

Închei cu un citat din sufismul islamic (sufi sunt suflete realizate): Acolo unde există iluzia individualității – este iadul. Acolo unde "eu" nu există – este raiul. [Abu Sa'id in Ibn Munawwar]

Ei, ca să vezi, ne deranjează moralitatea!... Da moralitatea e ceva natural – și atât de rarisim, ca abia mai dai de ea. (Să mai spună cineva că lumea nu-i cu josu-n sus...) Păi ce să mai zică ăi mai morali, că sunt înconjurați de imoralitate, amoralitate etc.? Pentru ei mi-aș face griji, nu pentru... restul, care sunt sunt bine-mersi și joacă tontoroiu' la "curtea palatului". Da' dacă crezi că încă mai e nevoie de justificari... se poate încerca și cu mitraliera! Doar e demo(no)crație...

Interesant... As fi zis ca-i la timpul prezent.

De mult tot vroiam sa te vizitez... si eu. Interesante gandurile din poezia ta.

Mai Tzigane, ce sa-ti zic?... Dupa cat am putut pricepe din comentariu, pari haios. Deh, ai si tu dreptate-n felul tau...

PS: Si eu am studiat marketing (in caz ca vorbeai pe bune...).

Multumesc pentru comentariul de bun-simt (si asta-i o raritate).

Solutia ar consta in obiectivitate, insa ni se pare mai atractiv subiectivismul. Mai ales ca unii nici nu stiu cum sa fie obiectivi, fiind orbiti de... "curent". Da' oricum, fiecare cu alegerea lui, asta-i clar. Totusi, site-ul asta este un organism relativ limitat, adica se poate face ordine macar in interiorul lui – mai ales daca vrem sa fie un etalon de cultura. Daca vrem doar sa ne distram, nici o problema. Da' e pacat de atatea eforturi, pentru ca site-ul in sine este o idee geniala si sunt atatia oameni deosebiti si talentati prin paginile lui. Eu, una, ma bucur ca exista si nu as vrea sa fie sub imperiul mediocritatii.

Cu comentariile, ai dreptate – nu este bine sa ranesti degeaba. Daca omul atat poate, nu o sa-l schimbe peste noapte gratuitatea noastra. Oamenii asteapta comentarii pentru a fi incurajati sau pentru a primi critici constructive (in cazul in care se mai poate construi ceva). Altfel, n-are nici un sens. Cine vrea sa fie amuzant, sa faca un text prin care sa ne faca sa radem – sa raneasca personaje fictive, nu fiinte umane. De altfel, cine-i opreste sa faca un text caraghios, pe care apoi sa-l comenteze?

Chiar ma gandeam ce descurajant e sa vezi, alaturi de un text interesant (pentru unii), un comentariu absurd. Dupa ce ca unele texte sunt scurte de-ti sar drept in ochi grosolaniile de dedesubt (chiar daca nu ele te intereseaza), multi vin sa citeasca textele atrasi doar de comentarii. Era bine sa fi fost un fel de "linie de chat" separata, pe care sa apara comentariile pentru cei care le vor – ca sa nu-i piara omului cheful de lectura din cauza vreunei aberatii. Care cand are chef de barfa, sa intre acolo.

Apreciez comentariul tau, deoarece imi pari un om rezonabil (ceea ce e mai greu de gasit in lumea de azi). Numai ca nu prea am inteles in care privinta esti de acord cu Costel: ca n-a priceput nimic din text, sau ca textul este de neinteles? (Mie-mi pica fisa mai greu :-)

PS: Oricum, ma bucur daca nu te-a luat "vantul".

Eram sigura ca mi-o trage "curentul" peste bot (sau, ma rog, cei "curentati")!

Explicati-mi, atunci, si mie: unde-i libertatea de expresie pe care ne laudam c-o incurajam? Cand cineva critica poezia clasica, intr-adevar, nimeni nu sare cu gura pe el. Insa daca cineva indrazneste sa spuna ceva de poezia moderna, il reduce gashca la tacere. Nu zic ca nu sunt oameni de treaba, da' cam exclusivisti... Oare cat la suta dintre seniorii de pe acest site sunt clasici? Oare cate texte clasice sunt apreciate prin asa-numitele stelute? N-am luat tot site-ul la puricat, da' tot vezi o gramada de stele pe unde nu te-astepti, si-apoi unii le mai iau si drept etalon de talent. Pai cand vad cu cata evlavie sunt ridicate in slavi texte care nu au nici un sambure de valoare (in cel mai fericit caz), raman tablou! Da' vai de urechile bietului realist care observa caricatura si-i zice o vorba de bun-simt exaltatului!...

Conform dictionarului, clasic inseamna: model de perfectiune; care-si pastreaza valoarea de-a lungul timpului; tipic, caracteristic. Prin urmare, poezia clasica ar trebui sa fie poezie in adevaratul sens al cuvantului. Cine nu vrea sa accepte aceasta definitie, e problema lui – nu a clasicului si nici a realitatii. Daca mizeria morala moderna ar putea fi numita clasica (sau "model"), precis am fi gasit pana acum dovada ca a strabatut veacurile – prin textele foarte vechi.

Valoarea nu se masoara dupa gradul de "modernitate". Altfel, ce-o sa se aleaga de valorile noastre moderne, atunci cand moda asta n-o sa mai fie "la curent"? Dintr-odata, toti autorii considerati talentati in prezent, or sa devina depasiti, ratati? Ma preocupa, sincer... Pentru ca si moda asta o sa fie demodata candva, cand n-o sa mai placa cine stie cui... Si uite ca (exceptand anumite cazuri) mie deja nu-mi place, oi fi eu mai precoce – puteti fi convinsi ca nu sunt singura. Si mie mi-a placut candva, da' tot nu judecam arta prin prisma modernismului "propriu"! Pentru ca nu-mi permit sa ignor faptul ca exista creatii artistice care trec proba timpului, datorita continutului lor plin de semnificatii si bun-simt, datorita valorilor eterne pe care le exprima – indiferent de forma lor. Ce-mi place mie, e una; valoarea in sine poate fi cu totul altceva. E distractiv sa fii subiectiv, insa nici obiectivitatea nu poate fi scoasa din dictionar.

Fireste, in orice stil de poezie exista creatii mai profunde sau mai superficiale, insa nu pot sa nu observ accentuarea tendintei de a incuraja superficialitatea – doar e o realitate... Ce a ajuns poezia in ziua de azi? O "moda" trecatoare, care, pe deasupra se mai vrea si suverana, punandu-i la zid pe cei care nu se lasa dusi de val. Pai sa scrii poezie moderna este cel mai usor, pentru simplul motiv ca majoritatea nu avem mare lucru de spus, dar ne pricepem, in schimb, sa ne jucam cu cuvintele – de dragul efectului. Si eu ma mai joc, dar o fac in mod constient, fara sa consider asta poezie (chiar daca altii s-ar pacali). Apoi, nici nu depasesc lumitele bunului simt...

Deci, cred ca am, totusi, dreptul sa protestez asa cum pot (desigur, fara violenta) – indiferent daca majoritatea sunt de alta parere. Si o mie de oi pot gresi daca se arunca in prapastie. Eu doar spun ceea vad. Daca sunt ignorata, pe mine nu asta ma intereseaza – e treaba fiecaruia daca si cum imi receptioneaza mesajul. Scopul meu nu este sa fiu acceptata de "majoritate", ci sa am inima impacata; de aceea ma exprim cum imi dicteaza inima si bunul simt, nu "legea majoritatii". Oricum, cei care au urechi de auzit, aud – chiar daca li se mai pune mana la... gura. Pentru restul, evident, adevarul doare.