Poezie

Noaptea albă

1 min lectură·12 martie 2026

Mediu

Spune-mi sincer fără grabă,

Spune-mi tu cum aș putea

Să uit acea noapte albă

Când tu te-ai transformat în stea.

Din păcat cerul cere,

Iar eu am fost nevoit să-i dau

Tot ce îmi dădea putere

În zilele care ardeau.

Cum seara acea, tată,

Noi stăteam pe canapea,

Iar cerul te-a luat îndată,

Crunt, direct în fața mea.

Sper să vezi astăzi cum sunt,

Sper să fiu cum ți-ai dorit,

Sper să nu-ți mai par mărunt,

Sper să fiu cel prețuit.

Strig la cer să vezi cu dor,

De când tu ai plecat,

Eu am încercat să mor

Asta-i, tată, al tău păcat.

Însă dorul mă destramă,

Chiar dacă nu mi-ai arătat,

Din iubire ai făcut armă

Iar asta ne-a separat.

Însă mereu voi suferi

Și mă voi lupta din greu

Cu ultimele mele puteri

Pentru tine, tatăl meu.

0010

Olimpiu Boncan. “Noaptea albă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/olimpiu-boncan-0vad/poezie/14201187/noaptea-alba

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.