Poezie
In dialog cu tine
2 min lectură·
Mediu
Ascult, privesc și tac cu inima flămândă,
La a noastră infimă și insemnifiantă existență
Îmi ațintesc posomorât privirile cu insistență,
Sunt surd, sunt mut, sunt rupt de viața mea plăpândă.
Încep timid să-mi croiesc drum prin propria-mi ființă
Și mă descriu fiind irelevant cu gândul frânt
Stăruitor, inadecvat stârpit de propria-mi imaginație tristă.
Dar ce vorbesc?sunt om,gresesc,suntem nimic pe-acest pământ.
Dear fi să vezi, tu cititor, lumea prin ochii mei
Ai râde, ai fugi,sau prins de gândurile tale-ai amuți?
Si totuși cred ca existența-mi de prisos e-adevarat temei
Ca plictisit de mine,tu,fruntea, în dezgust vei încreți.
Vei rade-apoi, vei spune că-s nebun, și-ți dau dreptate,
Că-n nebunia mea, plin de dezgust alung o puritate
Și cu obrazul rece, cu gândul înrobit și înghețat,
Eu mă voi stinge, dus voi fi, și ști-voi sigur că-n uitări m-ai aruncat.
Frica uitării mi-este sora ce-am reușit să-mbrățișez,
O licărire vie de lumină ce dă ușor speranță,
Căci a uita e o speranță,dar chin ea este,dar paremise aiurez,
Sau poate?... cine știe? Mi-e frică să nu uit de-a mea credință.
Ascultă-mă tu cititor și bun prieten al gândurilor mele,
O paloare cadaverică mi-e scris-acum pe față,
Și vreau din răsputeri s-alung aceste chinuri grele.
Nu vreau să fiu, și nu voi fi a lor tristă paiață!
001270
0