Cu Jackson in bucatarie

Săptămâna trecută eram cu Jackson în bucătărie… și cum stăteam noi, așa, numa ce pleacă taică-meu de-acasă. Și cum pleacă , nu știu de imi făcusem ideea că lăsase țigările acasă, și cum Jackson mă irita și agita ca de-obicei prezența ei, mă apuc să mă agit prin bucătărie să găsesc o țigară pentru ca apoi să fiu peripatetică cu țigara în gură, în fața lui Jackson, care o dăduse pe arătură cu masturbarea erotomaniaca in privinta amorului ei inspiratoriu si cu nevasta,in acelasi timp, și intenționam s-o admonestez, de plictiseala, imediat, numa ce găseam o țigară să mă ajute s-o abțigui mai bine, prin prezența însăși a țigării în propria-mi mână. Și m-apuc și mă uit prin sertare, pe masă, pe sub foile de pe masă,pe foile de pe masă, iar prin sertare, mai și scot din sertare, pun la loc în sertare, țigări nicăieri, mă sui pe scaun și mă uit în dulapul suspendat, nici acolo, deschid frigiderul, ce caut în frigider?, mă mai uit o dată pe masă, nimic, eh, a luat taică-meu țigările, concluzionez, în timp ce jackson îi dădea înainte cu masturbatul chibritelor dintr-un pachet ce le scotea, evident, piromana mică, simțeam nevoia să-mi manifest agitațiunea interioară, așa că mă hotărăsc, tot învârtindu-mă prin bucătărie, să-mi fac o cafea, și purced la treabă , adică la crearea condițiilor pentru făcutul cafelei de către filtru. Și cum tot trebăluiam eu pe lânga masa unde era filtrul , aceeași masă pe care înainte o bănuisem că ar avea pe suprafața ei pachetul magic de țigări care i-ar fi asigurat lui Jackson un spectacol magistral interpretat de mine cu țigara, dintr-o dată brusc , spontan și subit, văd pachetul !!!! de țigări , nu altul, stătea bine mersi pe masă, de circa două secunde, plin cu țigări, se lăfăia pe suprafața albă a mesei, cu nesimțire… unde fusese?! , dracu știe, că dumnezeu nu se ocupă cu substanțe de-astea ca nicotina, el e cu tămâie, mosc, ambră, untdelemn,vin, lumânări și alte afrodisiace respectiv obiecte necesare pentru alte activități decât teatrul peripatetic. Și când le văd.. casc ochii și mă hotărăsc să scot un țipăt de victorie și uimire în același timp: “Cristina , tu ai văzut?, uite-le , aici erau, ai văzut cât le-am tot căutat ( nu văzuse că era ocupată să vorbească, dar eu văzusem că nu le văzusem în lunga și minuțioasa mea căutare) și-atunci am un flash de geniu pe care nu mă mai formalizez și i-l împărtășesc Cristinei înseși: “Tu-ți dai seama cat suntem de orbi, toată lumea pățește chestii de-astea, să caute ceva când “acel ceva” e chiar sub ochii căutătorului, uau, tu-ți dai seama, ioi, ce orbi suntem… și-ți dai seama că orbirea asta e de fapt numa o mică manifestare concretă , o demonstrație pentru orbirea ailaltă care se manifestă nu la neobservarea si nevederea lucrurilor concrete din jur cu ochii organici, ci la lucruri esențiale, pe care ar trebui să le vedem și nu le vedem nici în ruptul capului. Asta e ca la japonezii ăia care sparg caramizi cu capul fiindcă își concentrează energia rei ki, dar energia aia nu există ca să spargi cărămizi cu ea, că de fapt ei fac și altceva cu ea… spartul cărămizilor e numa pentru ochii privitorilor ca să se convingă că energia aia există. Așa și cu orbirea, faptul că nu văd lucruri ce stau în fața mea, e numai ca să-mi deschidă ochii pentru lucrurile evidente care nu sunt pachete de țigări sau alte obiecte și pe care eu nu le văd…adică dacă un pachet amărât de țigări n-am fost în stare să văd, cum să văd cum e viața de fapt, înțelegi… orbirea n-are deloc legătură cu ochii și nici cu obiectele fizice, dacă se manifestă; și aici e o întâmplare și un avertisment, sau un dar, dar orbirea nu la asta se referă. Bine zic? Dar Jackson nu s-a mirat de ce-am zis, a zis: Mda, whatever si a trecut la ale ei, și eu la ale mele…impreuna, singure.