Hristos răstignit din nou

Manolios ridică ochii, privi pe părintele Fotis; fața lui i se păru că strălucea ca un fulger în întuneric, topită, străvezie; iar mâinile lui, cum le ridicase spre cer, se clătinau ca niște flăcări. - Și fiecare om, spuse Manolios vrăjit, poate să salveze lumea întreagă. De multe ori mă gândesc, părinte, și tremur; așadar, avem o atât de mare răspundere? Ce trebuie să facem înainte de a muri? Care este drumul? Tăcu. Noaptea căzuse de-acum, bătrânele aprinseseră focurile și găteau, copiii se cuibăreau în jurul lor înfometați și așteptau. Manolios întinse mâna, atinse genunchiul părintelui Fotis, care căzuse pă gânduri și nu vorbea: - Cum trebuie să iubim pe Dumnezeu, părinte? întrebă el. - Iubind oamenii, fiul meu. - Și cum trebuie să iubim oamenii? - Căznindu-ne să-i ducem pe drumul drept. - Și care este drumul drept? - Urcușul. \"Hristos răstignit din nou\" editura Humanitas - 2008