Poezie
Cumpana
de Hristea Nicoleta
1 min lectură·
Mediu
Sunt prins în vâltoarea luptei efemere
Dintre divin și păcatul strămoș,
Și prin strâmtoarea bântuit-a ceței
Zăresc din depărtare cercul luminos
Cu pași mărunți încerc să mă apropii
Și pășesc lin, aievea pe poteci,
Dar soarele devine lună
Iar inima îmi fuge goană
Scrâșnesc din dinți, încep să urlu,
Mă zbat între ceriu și pământu\'
Încerc...alerg,și iar răsuflu
Și-apoi la drum o iau din locu\',
Cu pași greoi și sterpi m-apropii...
Dar luna se transformă-n stea
Și-ncep să fug în toiul iernii,
Iar steaua dispare și ea.
Și-acum, sfârsit de viața,
Stau cu lumânarea în mână,
Și mă întreb cu sângele de gheață
Să mai alerg după lumină?
00738
0