Onorabilul Cutare,
Deși are „gura mare“,
Nu-i ajută la nimic.
Are creierul prea mic.
Când vorbele nu-s „rumegate“,
Sunt doar vorbe goale, toate.
D-nei Elena Udrea, ministrul Turismului
Turismul era la pământ
Să-l definesc, nu am cuvânt.
Eu însă l-am revigorat
Muncind din greu, și i-am redat
Strălucirea de-altădată
Numai c-o frunză
D-lui Băsescu, pentru implicarea în alcătuirea guvernului Ungureanu.
Domnul Băsescu ne-a dovedit
Încă o dată că-i iscusit:
Dintr-un condei el a demis
Guvernul Boc cel compromis.
Și a scris
La toți cei care-au contestat
Ordonanța care s-a dat
De noul guvern PSD,
S-a răspuns clar și limpede
Chiar de înalta CCR:
Ordonanța e legală,
E constituțională
Și nu încalcă nicidecum
Vreo
Încă ceva s-a dovedit:
Domnul Iohannis a mințit
Atunci când, la televizor
A spus în văzul tuturor
Că tot ce a agonisit,
În mod cinstit a dobândit.
Dar nu este deloc așa,
Dovezile spun
Celor care nu-și pot înfrâna pofta de mâncare.
După luni de claustrare
De post negru și de rugă
A sosit și ziua-n care
Omu-și face mațu' drugă.
Începe ca un gospodar
Cu-n aperitiv sumar:
Mai
Când risipești ce ai mai bun,
Dovedești doar că ești nebun,
Că altfel, cum să fii numit
Când te comporți ca un smintit
Și anii tineri ți-i petreci
Prin baruri și prin discoteci
Mergând pe drum
Localele s-au terminat.
Ultimul vot s-a numărat
Și PNL e supărat:
Cum naiba de s-a întâmplat
Așa ceva? Să te crucești,
N-am luat nimic în București.
Doamna Gorghiu cea fâșneață
Și domn’
Dezinfectantele, toate,
De Hexi Pharma livrate
(Dar și cu complicitate)
La spitale, sunt „botezate“,
Deci fără eficacitate,
Adică, patogenii, toți
Se infiltrează ca niște hoți
În
D-lui Emil Boc, pe marginea discursului său referitor la realizările și planurile guvernului.
Sunt mândru că ce-am plănuit
Noi, guvernanții, s-amplinit:
Þara din criză a ieșit,
Nou Cod al
D-lui Silviu Prigoană, candidat la postul de primar al Capitalei.
Domnul Prigoană Senior,
Regele gunoierilor
Din București, un om cu har,
Vânează postul de primar
La capitală, scop în care
A
Conducerea bicefală,
Precum și bisexuală
A PNL, privind cu jale
La lecția de la „locale“,
S-a trezit și-a pus la cale
O strategie cu care
Speră ca la „parlamentare“
Să ia lozul cel
Lumea de bună credință,
Este-n mare suferință
Și-ntreabă cu umilință:
Când cu temei s-a demonstrat
Că X sau Y a furat,
Cutare a delapidat,
Că Z nu și-a plătit la Stat
Tot impozitul
Sunt oameni care, privind la ei
Când tac, gândești că-s corifei.
Dar când încep să vorbească,
Dumnezeu să te ferească:
Își trâmbițează importanța,
Dar le vezi doar ignoranța:
Dac-aduci vorba de
Ministrului Sănătății, care a uitat rolul măsurilor de prevenire a bolilor.
Este vâlvă mare-n țară
Și nu pentru prima oară:
Când cineva a sesizat
Instituțiile de Stat
Care sunt abilitate
În
Partidele parlamentare
Se pregătesc cu-nverșunare
Pentru alegerile care
Îi pot duce la guvernare.
Lupta-i deci fără cruțare,
Fiindcă miza-i foarte mare:
Majoritatea-n Parlament
Și un guvern
Unor personalități consemnate de istorie.
ELENA, frumosul prenume
Cunoscut din antichitate
Se bucura de-un bun renume:
Conferea notorietate.
Prima Elena despre care
Istoria a consemnat,
E
D-nei Roberta Anastase, pentru implicarea în fraudarea voturilor de la Senat.
Despre Prâslea cel voinic
Am aflat, când eram mic
Că el creștea într-o noapte
Cât creșteau alții în șapte.
Și-n
Democrația, e un cuvânt
Folosit des pe-acest pământ,
Începând din antichitate,
Și până-n actualitate.
Dar ce-nseamnă el, din păcate,
Nu prea se știe, deși-n toate
Polemicile-i folosit
De
Celor care se opun dorinței de a lucra până la 80 de ani
Când s-a aflat că noi suntem
Urmașii lui Matusalem
Care știm bine c-a trăit
Sute de ani, și c-a muncit
Tot timpul, Bulă s-a
În Parlament e zarvă mare
Pe legea de salarizare
Care prevede-o majorare
Salarială pentru toate
Cadrele înregimentate
În învățământ-sănătate.
Legea-i de mult discutată,
În fel și chip
De când cu pluripartitismul,
A-nflorit și prozelitismul
Astfel, mii de oportuniști,
Printre ei și foști securiști
Care mai ieri au ocupat
Demnități importante-n Stat,
Unde munceau greu, bată-i
PNL, partidul care
Se vrea iar la guvernare,
Are-un handicap se pare:
Printre membrii săi de partid,
Nu găsește un individ
Capabil, integru, valid,
Devotat și cu mână de fier
Pentru postul de