Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poeziepamflet

Celor care se fac responsabili de tragedia de la barul de noapte Colectiv

2 min lectură·
Mediu
Necazurile se țin lanț
De noi. Avem iar un bilanț
Tragic, de morți și de răniți,
Și de înlăcrimați părinți
Care-i plâng pe cei ce-au pierit
Sau pe cei care-au suferit
Traume înspăimântătoare:
Arsuri, sau călcați în picioare
Atunci când, ce rea-ntâmplare,
Clubul de noapte în care
Se transmitea un concert rock,
A luat, pe ne-așteptate, foc.
Iar cei prezenți, ieșiți din fire,
S-au îmbulzit toți, spre ieșire,
Către care au năvălit.
Iar focul, ar fi izbucnit,
După primele indicii,
Dintr-un foc de artificii
Făcut, e foarte evident,
Numai pentru divertisment.
Și pentru-acest adevărat
Masacru, este vinovat
Patronul, care, deși bogat,
Dar și cupid, și-a anvelopat
Toți pereții neadecvat:
Cu ceva neignifugat.
Dar în afară de patron
Care s-a dovedit poltron,
Mai sunt și alții vinovați.
Și toți merită condamnați
Pentru că n-au verificat
Dacă localul impricinat
Era sau nu autorizat.
Pedeapsa însă, oricât de mare,
N-aduce nici-o consolare
Pentru părinții celor care
Și-au pierdut viața-n încleștare.
Durerea lor, rămâne. Mare.
Cu toate astea, toți cei care
Îndurerați, sunt la strâmtoare,
Au fost cu drag înconjurați
De toți românii, încurajați
Să treacă peste-acest moment.
Iar efectul e evident:
Le-a mai luat ceva din povară.
Acum, durerea-i mai ușoară...
Din acest tragic incident,
Desprindem un avertisment:
Când legile nu-s respectate,
Ne pasc doar primejdii și moarte.
Fii generos cu cei aflați la greu.
Făcând așa, vei fi stimat. Mereu.
00927
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
228
Citire
2 min
Versuri
52
Actualizat

Cum sa citezi

Niculae Stanescu. “Celor care se fac responsabili de tragedia de la barul de noapte Colectiv.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/niculae-stanescu/poezie/14086126/celor-care-se-fac-responsabili-de-tragedia-de-la-barul-de-noapte-colectiv

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.