Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poeziepamflet

Domnului Traian Băsescu, care neagă orice acuzație care i se aduce

1 min lectură·
Mediu
Domnul Băsescu, om cuminte,
Fost primar, fost președinte,
N-are ținere de minte
Sau, pur și simplu, el minte
Când afirmă cu tărie
Că n-a semnat vreo hârtie
Falsă, nici la primărie
Și nici la președinție.
Dar așa să fie oare?
Merită să-i dăm crezare?
Căci, dac-ar fi să ne luăm
După veștile ce aflăm
De prin toată mass-media,
Se pare că n-ar fi așa.
Astfel, se zice c-a semnat
Cereri, și nu numai odat’
Prin care s-au retrocedat
Total, total nemeritat,
Zeci de hectare de pământ.
Dar dumnealui, jură că-i sfânt.
De-asemenea, e acuzat
C-ar fi la fel de implicat
În afaceri ilegale
Din zona imobiliare
Unde spune c-a lucrat
Cu Cocoș, om contestat
Prin care s-ar fi vânturat
Zeci și zeci de milioane
De euro. Ca plocoane...
Așa fiind, nu mai știu, zău,
Ce să cred, și îmi pare rău
Că cei în drept să lămurească
Dilema și să stabilească
Adevărul adevărat,
Nu spun nimic. Mare păcat.
De ce suntem ținuți pe jar?
Noi nu merităm nici măcar
Să ni se spună clar, curat,
Dacă e sau nu e vinovat?
Tăcerea asta mormântală
Ne duce la o bănuială...
Adevărul scos la iveală,
Merită orice osteneală.
00794
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
196
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Niculae Stanescu. “Domnului Traian Băsescu, care neagă orice acuzație care i se aduce.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/niculae-stanescu/poezie/14084695/domnului-traian-basescu-care-neaga-orice-acuzatie-care-i-se-aduce

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.