Poezie
Nechibzuinta
2 min lectură·
Mediu
Celor din PSD pentru înlocuirea lui Geoană din funcția de Președinte la Senat
De câtva timp, în PSD
S-au învolburat apele
S-au aprins spiritele
Iar fanii se-ngrijorează
Că partidul se scindează.
Ce oare să se fi-ntâmplat
Și cine este vinovat
Că apele s-au tulburat ?
Din cele scrise prin ziare
Vinovat ar fi, se pare
Domnul Geoană, omul care
De Ponta e învinuit
Cum că ar fi un răzvrătit
Ce-ncalcă "norma" de partid.
Lucru care l-a supărat
Și cere-a fi sancționat
În sensul de a fi schimbat
Din funcția de la Senat
Cu un alt membru PSD
Și asta cât mai repede.
Dar cine poate garanta
Că se va întâmpla așa
Când toți știm că și PDL
Vânează această funcție ?
Și cum ei sunt majoritari
Au șanse de câștig mai mari
Dacă problema s-ar discuta
În Parlament. Nu e așa ?
De aceea, lumea-ntreabă
Nu s-a acționat în grabă ?
De-i așa cei din PSD
Nu și-au făcut temele
Căci nu trebuie uitat
Președintele de Senat
E al doilea om în Stat
Deci nu e un oarecare
Având influență mare
Îi poate ajuta azi, mâine
Pe cei ce l-au pus în pâine.
S-a dispus însă alteva
Și nu mai am ce comenta
Vreau totuși să mai amintesc
Câteva perle ce se găsesc
În folclorul Neamului:
Ce-și face omul cu mâna lui...
Un fort, odată părăsit
E greu de recucerit.
001008
0
