Poezie
Abilitate
2 min lectură·
Mediu
Celor ce știu să-și aranjeze " ploile "
Azi, pe plaiul mioritic,
Într-un ambient mirific,
Oamenii, cu mic cu mare
Trăiesc într-o sărbătoare.
Și nu este de mirare
Pentru că tot natul are
Libertatea de a face
Tot ce vrea și tot ce-i place:
Vrei să fii parlamentar?
Afunzi mâna-n buzunar
Scoți un purcoi de bani
Și dormi în Parlament cinci ani.
Te visezi mare demnitar
Deși tu ești doar bugetar?
Îți dai obolul la Partid
Și-ai rezolvat-o. Sunteți chit.
N-ai studii universitare?
Nici o problemă frățioare
La facultăți particulare
Obții, după doar trei ședințe
Titlul de doctor în științe
(Cu care se fălește bietul
El știind doar alfabetul)
E simplu, nu? Și e curat
Iar rezultatul, garantat...
Rău este că, la o adică
Formula asta n-o aplică
Decât oamenii înțelepți
Clanul "băieților deștepți"
Care dau-iau ciubucuri grase
Pentru contracte oneroase
Și fac asta că-s bogați
Și de nimeni deranjați
Din contră, parcă-s protejați
Atât de poliție
Cât și de justiție
Scoțându-i basma curată
Atunci când o fac "lată"
Că sunt și oameni scăpătați
Prea mulți șomeri, handicapați
E adevărat, îmi pare rău,
Dar să mă ierte Dumnezeu
Nu este nimeni vinovat
Dacă nu s-au adaptat.
Ei pur și simplu au uitat
Că vremurile s-au schimbat
S-a dus timpul de populism
Trăim în capitalism.
Natura e necruțătoare
Cine nu se-adaptează, moare.
001.015
0
