Poezie
Polemica
2 min lectură·
Mediu
Italienii spun:
Tâlhari și hoți avem și noi
Nu mai vrem alții de la voi
E cazul să mai stopați
Acest exod. Nu abuzați.
Altfel, să știți, ne supărați
Și schimbăm placa. Bunăoară
Vă expulzăm pe toți din țară.
Românii spun:
Nu-i cazul să vă supărați
Și nu ne mai amenințați
Că sunteți și voi vinovați
Pentru că, oare, ați uitat?
Pe timpuri, voi ați adunat
Din lume tot ce-a fost famat
Și cu ei au colonizat
O țară. DACIA pe nume
De asta ce se poate spune?
Credeți că dacii s-au bucurat
De-acest \"cadou\"?. Dar au răbdat
Și pe parcurs au încercat
Să-i facă pe acești nou veniți
Oameni mai harnici și cinstiți.
Dar nu au reușit mereu
Și să ne ierte Dumnezeu
Din ei și din ai lor urmași
S-au născut și ceva pungași
Care hălăduiesc prin lume
Și nu fac numai lucruri bune.
Așa fiind, ce-i de făcut?
Să luăm o sabie și-un scut
Și să ne batem ca-n trecut?
Pentru noi ar fi jignitor
Am fost și suntem un popor
Mereu de pace iubitor
Și fiindcă avem și umor
Vă spunem nezeflemitor
Că deși nu-i creștinește
În viață totul se plătește
Pentru ce-a fost în trecut
Astăzi plătiți un mic tribut
Și acum când suntem în UE
Vrem să vedeți și voi cum e
Când la dezmoșteniții voștri
Se mai adaugă și ai noștri
Atunci când semeni mătrăgună
Să nu te-aștepți la poamă bună
001.353
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Niculae Stanescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 238
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Niculae Stanescu. “Polemica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/niculae-stanescu/poezie/13968444/polemicaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
