Poezie

Ușa închisa

1 min lectură·24 mai 2013

Mediu

M-am simțit puternic

cum nici măcar nu ai visa

când nu am deschis ușa din capat.

Ceva, ceva s-a întamplat.

Atuncea cand mă plimb pe hol,

eu și cu... Nimeni

s-aude o ușă strigătoare de ajutor,

dar nu știu pe al cui strigă: al ei sau al meu.

Cu glas nostalgic ea insistă,

parcă de mii de ani.

Dar Nimeni, insă și mai vechi:

-Cât mai ai de gând să aștepți?

Cu teama întind mâna spre zăvor,

și-l apuc - e plin de praf.

Dar când să intru

mă simții legat de acel hol, gol.

Ușa din capăt fierbea zgomotos,

cu urlete și vaiete.

Pereții se desprinseră în a lor durere,

cand podeaua mă purta îndărăt.

Biciuit de frică,

cu o mânâ apucai zăvorul prăfuit,

iar de cealaltă mă prinse Nimeni.

Și amândoi intrarăm zgomotos, tăcuți.

Nimeni nu mai era nimeni,

strălucea acum ca Soarele,

iar eu nu mai eram eu.

Acum eram cu adevărat puternic.

00739

Nicolaie Florin. “Ușa închisa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolaie-florin-0039762/poezie/14030125/usa-inchisa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.