nicolae tomescu

Descrierea universului copilăriei, îmbogățit cu noile experiențe trăite în gospodăria bunicilor, ne face să ne dăm seama că autorul ia parte și el, afectiv, la realități pe care le trăiește nepoțelul, și odată cu el, de ce nu, și noi.
Răzbate din povestire, și rolul de educator asumat de bunică, își îndeamnă nepotul ca, după puterile lui, să aducă apă de la știubei. Când este cazul devine și intransigentă. Hai, de data asta te las să iei și pisoiul în casă, dar la noapte îl scoți afară ! Ne-am înțeles ?
Povestirea are darul de a descreți frunțile celor pătrunși, cu ajutorul ei, în lumea copilăriei.

da, într-adevăr între teoria creaționistă și cea științifică a ecosistemelor,
care asigură echilibrul ecologic, deci și a frumuseților din natură, n-ar exista vreo contradicție afirmă tot mai mulți cercetători
Mulțumesc dle Darie pentru intervenție

pentru oprirea pe pagină și pentru cuvintele spuse/scrise/

Desigur, sunt multe amintiri.
Fiecare în parte, și toate la un loc, pot reconstitui o lume care nu mai este, dar e bine să fie cunoscută.

Îmi pare bine că găsiți textul de valoare documentară. Așa l-am vrut când am început să-l concep.
Din orice unghi am privi, logic, moral, religios etc, ura și răzbunarea nu fac bine nimănui. Atât doar că nu trebuie să se uite, ca nu cumva să se repete.
În legătură cu resursele, oamenii de atunci, făceau ce făceau, și, de frică, își umpleau frigiderele. Scriind mi-a duc aminte de o povestire a lui Jack London: după ce un om suferă cumplit de foame, prin nordul îndepărtat, când ajunge la liman pe sub perină și pe sub pat ascundea bucăți de pâine, să aibă dacă va mai fi nevoit să mai treacă prin ceea ce a trecut.

Mulțumesc pentru oprire și com.

primele două versuri mă duce cu gândul la un tenismen.
ultimul vers definește, desigur, racheta nelipsită la acest joc dar și cealaltă rachetă ce zboară în univers.
Penultimul vers rămâne, după mai multe citiri, o enigmă pentru mine

Deci instituția pogârcitului este veche fiind consemnată și în Vechiul Testament. Avea dreptate bătrânul Boitor să o apere în ședința Organizației de bază.
Cam așa se țineau ședințele la Județ cât și în teritoriu. La nivel central se dădeau doar comunicate, că au fost, fără niciun fel de amănunte.
E bine că v-ați reamintit. Ar fi bine să știe și alții care n-au avut contact cu acele realități.

Dragostea bunicii e mai puternică decât mofturile lui Ionuț, de aceea nepotul se adaptează destul de ușor noului mediu în care a intrat.
Textul demonstrează că autorul cunoaște în profunzime psihologia unui bunic dar și a copilului.

Mulțumesc, Radule, pentru citire și, mai ales, pentru remarca cu esența

Toate cele bune

frumoase considerații, și frumos puse în pagină, asupra orașului natal (sau de adopție ?)
Mi-aduc aminte de de Radu Stanca:

Intru-n Sibiu cum intră-n ceață luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Și-n liniștea ce-nghite-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul

vă mulțumesc pentru comul. elaborat la acest text, dar și pentru cel ce l-ați înserat sub episodul (88) ce l-am publicat acum câteva zile.
Într-adevăr intenția mea este să arăt, după cât mă ajută puterile, și mai ales memoria, niște realități de pe la noi, de acum câteva decenii, pe care cât de curând le voi pregăti și pentru a fi puse și pe hârtie.

Cu cele mai bune gînduri

Aveți dreptate în legătură cu preotul C.Necula. Doi dintre nepoții mei au fost botezați de dumnealui. A reușit să-i atragă pe copiii mai mărișori, prezenți, implicându-i în desfășurarea ceremoniei, vorbindu-le pe înțelesul lor, aproape jucându-se cu ei.
Mi-ați mai adus aminte, indirect, și de preotul Iosif Trifa care în anii interbelici a încercat o reformă a bisericii ortodoxe. Acesta prin predici și prin scris a luptat împotriva beției, a ne cinstei, a vieții pline de păcate a a multor enoriași ai acestei biserici. Mult timp a fost sprijinit de mitropolitul Bălan al Ardealului. Dar se pare că acesta era nemulțumit că I. Trifa a ajuns la o prea mare popularitate. A fost caterisit, la înmormântarea lui s-a auzit un singur sunet de clopot al catedralei, i-au fost scoase, el fiind în coșciug, hainele preoțești. S-a stins și el în muțenie purtând toată nefericirea în suflet. Doar după 1989 a fost reabilitat de către un sinod al BOR.
Cred că aveți o greșeală de tastare : Trebuie înțeles în mod corect această afirmație a mea Nu era mai bine Trebuie înțeleasă

Primul contact al copilului Ionuț crescut până la 6 anișori într-un cartier al Bucureștiului, la bloc, cu minunata priveliște a munților Bucovinei. O descriere a trăirilor acestui copil în călătoria, alături de bunica, cu trenul, cu microbuzul, cu mașina de ocazie și pe jos. Deocamdată toate acestea îl sperie.
Naratorul se dovedește a fi un bun cunoscător al psihologiei copilului-orășean dar și a bunicii iubitoare ce-și duce viața în acel loc ce pare atât de departe de lumea în care a trăit, până acum, nepotul.
O lectură care-l face și pe cititor să evadeze cu gândul, pentru un timp, din lumea citadină

da, într-adevăr, la un astfel de site m-am gândit, dar n-am afirmat că e pe moarte ci că toți îi zic că e pe moarte, cu alte cuvinte îi spun Agonia, adică starea organismului înainte de moarte. La asta ne gândim când auzim acest cuvânt.
Dar anticii denumeau prin acest termen și zbaterea, preocuparea, competiția, concursul public. Ori cam asta fac majoritatea membrilor acestei comunități literare

Consider bun răspunsul.
Felicitări

O atmosferă de primăvară și de sărbătoare răzbate din îmbinarea textului cu fotografia.
Fluturele din căușul palmelor, ținut acolo cu grijă,este un simbol al gingășie, al naturii care, parcă, reînvie cu sfială. Clopotul ne aduce aminte că ne aflăm în Săptămâna Patimilor.

La mulți ani cu ocazia marii Sărbători
.

O imagine frumoasă a acelui câmp împodobit cu volbura înflorită în alb și roz.
Fiind o plantă perenă urzeala este veche ea apărând în aceeași formă, de milenii, în fiecare an. Tot de milenii oamenii se bucură de calitățile ei curative. E drept și că mai sufocă plantele de cultură atunci când nu sunt bine îngrijite.
Privitorului îi apare, în toată splendoarea, într-un anumit moment al anului(Kigo)

Cred că un non sens ( absurditate) îl cuprinde expresia de mai sus: Corpuscul de nimic. Corpusculul este o părticică de materie. Materia, ori care ar fi ea, nu poate fi numită nimic.

primul și ultimul au o tentă tristă.
preferatele mele sunt 1 și 3.
dar toate mi-au adus aminte de cântecul copilăriei : vine, vine primăvara/se așterne-n toată țara

Acest episod, ca și cele 86 anterioare, se vrea a face parte dintr-un întreg care să fie o frescă a unei societăți ce nu de mult a apus și care mai are reprezentanți activi pe diferite planuri.
Cu toate că unele întâmplări din episod au mai fost amintite pe acest sait, acum consider că pot completa întregul amintit.
Cu mulțumiri pentru intervenție

a unor părți din natură: lacul și reflectarea lunii deformată de micile valuri iscate de adierea vântului. Kigo-ul, luna nopții, este de toamnă
Sigur, călătorul, sau alt observator este martorul tabloului.
Mulțumesc pentru frumoasa imagine
,

este o carte interesantă autorul documentându-se direct de la sursă, locuind și muncind de mai mulți ani acolo, precum și dintr-o bogată bibliografie. Și specificul muncii sale, care necesită cunoașterea acelei limbi, l-a ajutat.

Mulțumesc pentru citire și comentariu