Statui și strămoși

XV Ajunseră la Nilac acasă. El își luă zborul și ateriză pe acoperiș: -Intră, intră! Te va servi Daxia. Eu am o mică problemă și vin imediat. -O.K. Rofu intră. Rămase uimit, totul era lună. Dar nu exista pic de mobilă sau măcar ceva care să semene. Toți pereți erau din cristal semitransparent: -Pământean. Cu ce doriți să vă servesc? întrebă Daxia. -Cu un fra... se întrerupse când se întoarse și o văzu pe Daxia. -Un frappe bănuiesc că doreați să spuneți. -Da. -Imediat. Luați loc. -Unde? și când privi din nou în cameră rămase uimit. Într-un colț apăruse o masă cu două scaune. Era ca o mică grădină dar în interior. Avea chiar și o minicascadă. Imediat apăru și Nilac pe un scaun: -Vino! Sper să iți placă. -Da... Se așeză și el. Imediat simți o adiere. Încet se lăsă pe spătarul scaunului și simți cum locul îl relaxează: -Îți place? întrebă Nilac. -Da. -Daxia e specialistă în medii. -Este android? -Da. Eu am creat-o. -Nu ai gusturi rele. Apăru și ea cu o tavă pe care se aflau un pahar și o cană. Îi servi și plecă: -De ce o ai? Tu poți să faci toate astea să iți apară. -Da dar uneori simt nevoia să nu imi folosesc prea mult creierul. Și sunt și obosit. Rofu luă o gură și îl privi serios pe Nilac: -Ce vrei să vorbim? -De ce intervii în relația lor? -Pentru că o iubesc. -Dar ea nu te iubește. Și nici atunci nu prea te iubea. -Da. Dar atunci era doar Christian. -Rofu renunță. Nu-i poți despărți. Relația lor nu este normală nici măcar pentru standardele noastre. -Tu dacă ai fi în locul meu, ai renunța? -Da. Ce faci cu Any? Pe ea nu o iubești? -Ba da. Vreau să fiu cu ea. Dar... se întrerupse brusc atent la ceva ce numai el auzea. -Partea Christian din tine nu te lasă. -O să iți trebuiască un nou laborator. spuse Rofu. -Ce? -A avut loc o explozie. A distrus tot. -Tu ești legată de ea..., ca Bruce? -Nu. Nu atât de puternic. -Ea cum se simte? -Nici mai bine, nici mai rău, dar are forma normală. -Mă... -Nu. Au nevoie să fie singuri.