Poezie
Doina
2 min lectură·
Mediu
Mai incoace ne-am asezat pe o banca
Si,mai incolo,toate bancile asemenea
Se tineau dupa mine ca niste catei
Sa-mi zgarie mersul alene,
Sa-mi linga pasii intorsi inapoi.
Mai incolo!
Du bancile mai incolo!am auzit un glas.
Sus la strunga vanturilor de azi...
Acolo viforul isi leapada puii in zapada,
Ii va lua si pe ai tai,
Sunt la fel de reci si curati.
Pastor al bancilor transhumante,
Urcam drumul unuia de mai demult.
Urmele lui s-au luat scheunand dupa mine
Si curbele si felinarele si bordurile toate.
Cu urletul haitei recente in gat,
Mutam hotare intre ieri si alte destine.
In seara,
Un vant dezvelea de subt frunze soapte indoliate
Si umbrele destupau din mers sute de ochi
Hulpavi, pandind printre brazi
Sufletul meu ratacind intre timpuri private.
Am ajuns sus si \"sus\" era subt o piatra
O stiam.
Candva o impingeam unul spre altul,
Masurandu-ne puteri dialectice.
Acum inghiteam
Galon cu galon amintirile si oftatul
Nu mai era decat bolovanul
Si-un pic de spatiu dedesubt,
Cat sa-si fete viforul puii.
Am lasat acolo bancile si felinarele,
Bordurile si curbele
Si vreo suta de ochi
Ca ofranda
M-am intors.
Viforul ,cuprins de dureri,
Ma fluiera printre pietre
Lingandu-mi ranile si tot prezentul
De amintiri,
De taceri...
001510
0