Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Hors concours la Vama

Calități și defecte...

2 min lectură·
Mediu
Întrucât în mod regulamentar nu puteam participa la concurs, am onorat festivalul de la Vama prin aceste materiale trimise în afara concursului. Tema: "Calități și defecte", plus o poezie dedicată Bucovinei. Așadar...
Poveste desuetă
Eram elev prin clasele primare,
Când încercam și eu să prind contur
Și-ai mei mă învățau: Ajuns om mare
Să fii exemplu celorlalți din jur.
Să nu te-ncurci cu răii și cu hoții,
Să fii integru-n mediul social
Și-n felu-acesta,oamenii,cu toții,
Îți vor urma exemplul personal!
Și ce e drept, am strălucit în școală,
Apoi, ca orice om m-am însurat;
Da'-n mare, n-am făcut nici o scofală,
Că am ajuns, se vede,... literat.
Așa că-n lumea asta cu manele,
Baroni locali corupți și ipochimeni,
Pipițe senzuale și rebele,
Toți mă ignoră ca pe-un "neica nimeni"!
Dar, totuși, de s-ar pune să-mi contemplu
Retrospectiva vieții, sunt indicii
C-aș fi citat și astăzi drept exemplu
Așa cum mi-au prezis, cândva, bunicii.
............................................
Aaa! Să nu uit un factor sugestiv:
E vorba de exemplu negativ!!
Declarație la Parchet
Io, Nurofen Stănescu, zîs Șuriu,
M-am "liberat" de-o lună șî jumate
Șî sunt aci că am o calitate
Pă care cei ce o "cunoaște"-o știu.
Defecte n-am, mânca-v-aș. Nu-s diliu
Nici homalău ca s-o "parchez" prin spate.
Pârnăi le știe mandea cam pă toate:
Jilava, Poarta Albă, Târgu-Jiu...
Încât, să-mi bag picioru', nu-s perfect,
Dar n-am căzut, hali-v-aș în defect,
C-așa cum scrie la "rechezitor"
Șî recunoaște domnu' "procoror",
Nu pentru vreun DEFECT am fost chemat,
Ci-n CALITATEA mea dă...inculpat!!
Spre Þara de Sus
Spre Þara de Sus, cu păduri de smarald
Și codri cu-armuri de aramă,
Cuvântul din cronici, arhaic și cald,
Din file bătrâne mă cheamă.
Că-n Þara de Sus, pe-al Moldovei pământ,
În zvonuri de bucium și clopot,
Se-ntorc voievozii cu pletele-n vânt,
Se-ntorc voievozii în tropot
Și trec răscolind colb de veacuri pe drum
Ca-n slova ce-au scris cronicarii,
Să stea piept de strajă, cu oaste duium,
La veșnic ciuntite fruntarii.
Eu urc înspre Nord, prin păduri de smarald
Și codri tomnatici de-aramă,
Fiindcă din cronici, cuvântul cel cald,
Din file bătrâne mă cheamă...
Că-n Þara de Sus, printre obcini de dor
Și sfinte zidiri - o comoară -
Se-ntorc voievozii din vremile lor,
Se-ntorc, pentru-o clipă, să moară!
012.683
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
372
Citire
2 min
Versuri
61
Actualizat

Cum sa citezi

neculai lunca. “Hors concours la Vama.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/neculai-lunca/poezie/14055758/hors-concours-la-vama

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-bunduriNBnicolae bunduri
...inconfundabil, plăcut, muzical multe calități dar și un mic defect. S-a strecurat un pleonasm, de altfel folosit și la case mai mari . "...Dar, totuși..." Deci, numai 10-
0