Poezie
Alergand dupa fericire...
Fericire
1 min lectură·
Mediu
Alergând după fericire…
Eram singură într-o zi,
Gazdă-mi era sufletul,
Prietenă îmi era durerea…
Priveam într-un colț îndepărtat al camerei…
Deodată dintr-o undă de speranță,
Rămasă vag în inima mea,
Răsare călăuza noastră a tuturor…
Credința…
Cineva de acolo de sus îmi ia o lacrimă
Și o strânge între brațele tăcerii,
Și se aude ca dintr-o cascadă a nemuririi…
Un glas…
Îmi ascultă bătăile ființei si-mi spune:
De ce alergi după fericire?
De ce alergi după nemurire?
De ce toate astea când le ai atât de aproape?
Cu frică și emoție răspund:
Unde este fericirea?
De ce nu o pot vedea?
Vocea tremurând de furie-mi spune:
Fericirea nu o poți vedea, o poți simți însă…
Și-ți poți face din ea
O coroană pe care să o presari pe rănile din lăuntrul tău…
Încetează să mai alergi după fericire,
Las-o pe ea să vină la tine…
012842
0
intoarcerea la infantelism , la anima, este doar o imagine baroca impreunata in chivotul adanc al mastilor caramel.
trebuie sa recunosc , ca , peisajul psihic si rimic pe care il evoci este relativ banal , desi antreneaza spaime nemaincercate.
cred insa ca , in loc de \'se aude ca dintr-o cascada a nemuririi un glas.. imi asculta bataile inimii si-mi spune\' ar fi mai bine ceva de genul \'din cascada nemuririi-un glas-vorbeste inimii..\'
in rest , observ ca ai aceeasi obsesie ca mine cu punctele de suspensie , prefer sa nu comentez asta , insa trebuie redusa pe cat posibil , nu stiu d c aplici atat de multe puncte de suspensie , eu le iubesc pentru ca sunt lenjere , imi dau timp sa gandesc sa glasuiesc , sunt pe de-o parte ele insele de-ale poeziei , dar m-am convins pana la urma ca ce-i prea mult strica si incerc sa le folosesc doar in situatii-limita , in acest fel sunt si mai bine apreciate ca semne de punctuatie si ca estetica cuneiforma.