Poezie
Visand la nemurire
1 min lectură·
Mediu
O sa imi scot inima si o s-o-asez pe-o piatra
si poate doar atunci durerea s-ar topi,
iar eu voi fumega spre o lume ciudata.
Acolo in sfarsit cand ne vom intalni:
Incep ma pierd, ca si cand nici n-am fost
si simt ca sunt in toate si ca sunt in nimic
iar o promisiune imi sta drept avanpost
aceea ca m-asteapta eternul intuneric
sa imi inghita fiinta cu negrul lui neant
si constiinta-mi plina n-final a amortit,
acum trupul mi-e purtat de pustiul dezolant
iar sufletu-mi batran adanc s-a linistit….
Iar’ dup-aceea viata-mi oi trece-o-n tacere
si ma voi cufunda in abisuri mii si mii
si voi purta cu mine doar o ultima durere
ca nu ma vei vedea cand totul eu voi fi…
apoi si doar apoi voi putea fi cu tine
in tot ce te-nconjoara, in tot ce este viu,
in tot ce ar putea vreodata sa te-aline
atunci si doar atunci……………………
cand eu n-o sa mai fiu.
001.181
0