de-amor, de-amar, de inimă albastră

ileana vulpescu de-amor, de-amar, de inimă albastră Timpul timp și este și un timp al fiecăruia. Ultimul are și început și sfîrșit. Pentru om - măcar așa- ne-nchipuim, adică doar pentru om - există o singură certitudine: sfîrșitul. Toate ființeleși simt și își presimt sfîrșitul: doar că nu-l cunosc de la-nceputul vieții. Sau măcar asta credem noi oamenii. Oricît te-ai considera de pregătit pentru el, nu ești. Fiindcă altminteri ar trebui să-l privești ca traversatul de pe un trotuar pe cel de vizavi. Pe măsură ce îmbătrînești îți vin în minte pe negîndite întîmplări din trecut, fără nici o legătură cu vreun fapt al prezentului, care este și el trecutul de mîme. Trecut și iară trecut, adesea plin de regrete și de-nvinuiri față de tine însuți, față de alții. Pentru unii poate că timpul lor e frumos, măcar pe-alocuri, dacă știu să-i prețuiască frumusețea și mai întîi dacă știu ce e aceea frumusețe. E atît de variată ideea despre frumusețe: unii prețuiesc numai bunurile materiale și satisfacțiile pe care ți le oferă ele, alții caută frumusețea în cît mai multă cunoaștere. După o viață de om, mă-ntreb dacă frumusețea este echivalentă cu fericirea. Nu e. Nimic nu este echivalent cu fericirea, în fața frumuseții poți să fii fericit, dar nu-i obligatoriu. Frumusețea, fie a naturii, fie a ființelor, fie a creațiilor acestora, mai mult te uimește. ... Cît ocupă oare în viața noastră închipuirea ? Oricît de mult ar fi-nsemnat în viața mea trăirile imaginare, nu trebuia să uit că zilnic mă aștepta sala de operație, cu suferințe care n-aveau de-a face cu luminoasa, dar și cețoasa închipuire. Acolo trebuia să fiu prezentă nu doar cu trupul ci cu toată atenția și cu toată răspunderea - măruntă cum eram eu în angrenaj - pentru viața unor oameni ca și mine, despre care n-aveam cum să aflu cît trăiau de-a-devăratelea și cît cu închipuirea. Citisem undeva că dragostea ignoră demnitatea. Scrisorile Marianei Alcoforado erau o ilustrare a observației acesteia. Eu, țăranca din Oltenia, n-aveam să-ncarc niciodată sufletul unui om cu mărturisirea dragostei mele. N-aveam să-ncarc sufletul unui om care n-avea decît vina că-l iubeam. Dac-aș fi fost frumoasă... măcar teamă de ridicol nu mi-ar fi fost...